WhatsApp va permite ascunderea indicatorului Last Seen și pentru anumite contacte din listă

11.11.2021
WhatsApp va permite ascunderea indicatorului Last Seen și pentru anumite contacte din listă
Foto: pixabay.com

WhatsApp permite deja utilizatorilor să ascundă indicatorul Last Seen, însă momentan sunt disponibile doar două opțiuni: toate contactele din listă sau persoane din afara listei de contacte.

Folosit pentru a arăta altor persoane că ești online și ai fost activ pe WhatsApp în ultimele XX minute, indicatorul Last Seen nu este apreciat de toată lumea, informația putând fi cu ușurință folosită pentru a afla tiparul de activitate al celeilalte persoane, dar și pentru a afla dacă mesajul trimis nu primește răspuns pentru că persoana respectivă nu este online, sau pentru că nu vrea să răspundă. Indiferent de situație, afișarea stării de activitate pe WhatsApp reprezintă o intruziune în viața personală a utilizatorilor, care, probabil nu ar fi trebuit niciodată adăugată în funcționalitatea standard a platformei de mesagerie.

Continuând pe direcția anunțată în urmă cu ceva timp, WhatsApp a extins opțiunile pentru vizibilitatea indicatorului Last Seen, adăugând în aplicația pentru mobil setările care-ți permit să decizi pentru fiecare utilizator în parte nivelul de acces asupra informațiilor din profilul tău.

Astfel, acum poți ascunde indicatorul Last Seen și în mod selectiv, doar pentru anumite persoane din lista ta de contacte, rămânând vizibil, spre exemplu, pentru partenerul de viață.

WhatsApp last seen

Printre secțiunile cu informații de interes pe care le poți ascunde mai avem și ”Profile Picture”, respectiv secțiunea „About”. Opțional, poți ajusta aceste setări la nivel global, stabilind exact ce informații sunt vizibile pentru toate contactele tale, cu posibilitatea alegerii unei liste de contacte care să fie exceptate de la această regulă.

Înainte de a te bucura la gândul că nu va mai trebui să-ți faci probleme că anumite persoane pot vedea că ai fost activ pe WhatsApp la anumite ore „suspecte” din zi, trebuie să știi că debifarea opțiunii Last Seen va funcționa în sistem reciproc, starea de activitate nemaifiind arătată pentru persoanele cu care ai ales să nu împarți această informație.

Aflată la stadiul de testare, noua setare pentru indicatorul Last Seen este activată pentru utilizatorii WhatsApp în mod gradual, mai întâi pentru cei înrolați în programul WhatsApp Beta.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult