Windows 11, noul sistem de operare dezvoltat de Microsoft, a fost prezentat oficial. Acesta aduce o serie de îmbunătățiri față de Windows 10, iar o parte dintre acestea au legătură cu jocurile video.
Noua platformă va fi gratuită pentru cei care dețin licențe valide de Windows 10.
În Windows 11 vor fi disponibile o serie de funcții pe care le-am văzut prima dată pe consolele Xbox Series X și S. Noul sistem de operare include tehnologia auto-HDR, care va face upgrade automat la lumina și culorile din jocuri la HDR, dacă sistemul pe care rulează jocul suportă acest lucru.
Peste 1.000 de titluri vor oferi suport pentru auto-HDR, potrivit lui Sarah Bond, vicepreședinte în cadrul Xbox. Exemple sunt: Age of Empires: Definitive Edition, Rocket League, DayZ sau Doom 64.
Jocurile vor porni mai repede în Windows 11, potrivit Microsoft. Unele resurse vor fi încărcate direct prin GPU, fără a mai necesita folosirea procesorului computerului.
Windows 11 va integra serviciul de streaming de jocuri xCloud în aplicația Xbox App. Astfel, utilizatorii vor putea rula jocuri pretențioase pe orice PC care suportă sistemul de operare. Aplicația va include și serviciul Xbox Game Pass.
Potrivit lui Panos Panay, managerul de produs șef din cadrul Microsoft, Windows 11 va oferi performanțe semnificativ mai bune în jocuri și nu numai. Computerele vor reveni din modul Sleep mai repede, browserele vor fi mai rapide, la fel și instalările de actualizări software.
Microsoft nu a anunțat o dată precisă pentru debutul pe piață al Windows 11.
Cerințele minime de sistem pentru sistemul de operare sunt:
Procesor: dual-core de 1 GHz sau mai rapid
RAM: 4 GB
Capacitate de stocare disponibilă: 64 GB
Grafică: compatibilă DirectX12.
Sursa: Microsoft
CITEȘTE ȘI:
Windows 11, anunțat oficial. Ce noutăți aduce succesorul lui Windows 10
OneDrive adaugă funcții de editare foto în interfața pentru Web și Android