Windows 11 folosit ca pretext pentru a infecta PC-urile utilizatorilor

26.07.2021
Windows 11 folosit ca pretext pentru a infecta PC-urile utilizatorilor

Microsoft nu se grăbește să aducă Windows 11 pe PC-urile utilizatorilor, preferând să lucreze cu un grup de testare relativ restrâns la perfecționarea noului OS, înainte de a deschide accesul și celora care, probabil, au deja o experiență satisfăcătoare cu Windows 10. Din păcate, strategia a deschis oportunități nesperate pentru hackeri și autorii de malware, care încearcă să exploateze entuziasmul celor care doresc să încerce cât mai devreme noua experiență Windows 11.

Ademeniți pe diverse site-uri care promit să faciliteze instalarea Windows 11 rapid și ușor, fără complicații cu verificările pentru compatibilitate impuse de Microsoft, cei mai mulți doritori ajung să descarce false kit-uri de instalare Windows. Lansarea acestor aplicații este întreruptă cu un fals mesaj de eroare, dar numai după ce victima este atrasă pe diverse site-uri pentru descărcarea presupuselor fișiere de instalare, care în realitate sunt pachete de aplicații adware, spyware și malware care îți vor compromite PC-ul și datele tale.

Ironic este că în mare parte, Windows 11 doar o cosmetizare adusă actualei versiuni Windows 10, nicidecum un salt evolutiv comparabil celui de la Windows XP la Windows Vista, spre exemplu. Mai degrabă, tranziția este comparabilă celei de la Windows 7 la Window 8, unde te alegi un alt fel de Start Menu și diverse modificări care impun o perioadă de acomodare, la finalul căreia s-ar putea să-ți dorești să revii la vechea experiență Windows 10.

Kaspersky detaliază un fișier executabil numit 86307_windows 11 build 21996.1 x64 + activator.exe . Download-ul arată ca un fișier autentic de la Microsoft. Are nu mai puțin de 1,75 GB, dar odată ce este lansată, aplicația instalează orice altceva, dar nu Windows 11. După afișarea inițială a unui acord de utilizare pe care cei mai mulți îl ignoră, aplicația prezentată ca și download manager va plasa pe PC-ul tău o întreagă colecție de software din categoria adware.

Windows 11

Cum poți să instalezi Windows 11, oficial, direct de la Microsoft

Windows 11 este disponibil pentru instalare în versiune beta, direct de la Microsoft. Poți să-l descarci și să îl instalezi pe PC-ul tău, vizitând tab-ul Windows Insider Program din meniul Settings al Windows 10, unde îți dai consimțământul pentru instalarea actualizărilor Windows în versiune de testare.

Problema este că simpla înrolare în programul Insiders nu-ți garantează accesul la kit-ul de instalare Windows 11, PC-ul tău trebuind mai întâi să treacă de verificările pentru compatibilitate, care în cele mai multe cazuri eșuează.

Altfel spus, dacă Microsoft spune că PC-ul tău nu este pregătit pentru Windows 11, cel mai bine este să accepți „verdictul” primit. Alternativ, poți încerca să îmbunătățești compatibilitatea activând suportul TPM 2.0 în BIOS, cu condiția ca un astfel de modul să fie fizic prezent în configurația PC-ului tău.

Obținerea Windows 11 în orice alt mod nu este recomandată, deoarece programele de instalare neoficiale disponibile pentru descărcare pe internet pot conține programe malware periculoase.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult