Microsoft extinde componenta Windows Subsystem for Android cu suport pentru partajarea de fișiere între aplicațiile de Android și sistemul de fișiere Windows 11.
La fel ca pe smartphone sau tabletă, utilizatorii care folosesc aplicații Android pe PC-urile cu Windows 11 vor putea salva și încărca fișiere dintr-un folder accesibil inclusiv din rețeaua LAN. Acesta va fi recunoscut din aplicațiile de Android drept un card microSD separat, în realitate fiind un folder selectat de utilizator pentru schimburi de fișiere între ecosistemul Windows și cel Android.
Măsura anunțată în răspuns la sugestiile utilizatorilor vine să adreseze o potențială problemă de securitate. Astfel, în loc de acces direct la dispozitivele de stocare, aplicațiile de Android vor „vedea” doar un folder ales de utilizator, evitând situațiile în care aplicațiile infectate ar putea propaga malware prin intermediul stick-urilor USB conectate, sau vice-versa.
Activată în meniul de configurare WSA, opțiunea pentru sharing de fișiere conectează în mod implicit folderul profilului de utilizator (ex. C:\Users\Cristi), acesta apărând din aplicația de Android sub denumirea /sdcard/Windows. În practică, acesta poate fi orice folder, inclusiv de pe un dispozitiv de stocare preferat.
Disponibilă mai întâi utilizatorilor înrolați în programul de testare WSA preview, noua funcționalitate va face mult mai atractivă folosirea aplicațiilor de Android pe PC, asigurând o „punte” de legătură pentru schimburi de fișiere între cele două platforme software.