Windows 7 depăşeşte Vista, XP e încă departe

Windows 7 depăşeşte Vista, XP e încă departe

Cum Microsoft s-a tot lăudat în ultima vreme iar statisticile au
confirmat, Windows 7 se vinde foarte
bine
. Mult mai bine decât Vista la vremea lui, asta este clar.
Windows 7 tocmai a depăşit Vista ca număr de utilizatori.

Statistica vizează numărul de utilizatori pe luna iulie.
Windows 7 a strâns în luna care tocmai s-a încheiat 14.46%
din piaţă
. În aceeaşi perioadă, Vista a avut o cotă de
14.34 procente. Pentru prima oară de la lansare, Windows 7 a
depăşit ca număr de utilizatori Vista.

Cu tot succesul de care se bucură, nu-i va fi deloc uşor lui
Windows 7 să-l detroneze pe bătrânul XP. Acesta rămâne de departe
cel mai folosit sistem de operare. Cu o cotă de piaţă de aproape
62%, XP-ul are de două ori mai mulţi utilizatori decât au
Vista şi Windows 7 la un loc
.

În ritmul acesta, XP are toate şansele să rămână cel mai folosit
şi când va fi lansat următorul sistem de operare Windows.

//

Urmărește Go4IT.ro pe Google News