Windows-ul nu are o problemă tehnică, ci una de imagine, iar Microsoft nu mai are voie să doarmă pe o ureche

Windows-ul nu are o problemă tehnică, ci una de imagine, iar Microsoft nu mai are voie să doarmă pe o ureche

Ultimele versiuni de Windows, cu excepţia lui Windows 7 poate, s-au lovit de un val de critici în presă şi din partea unui mare număr de utilizatori. Dar este acesta semnul că ultimele versiuni au fost mai slabe decât cele anterioare sau este altceva la mijloc?

O scurtă întoarcere în timp este necesară pentru a vedea ce este diferit la ultimele versiuni de Windows faţă de cele mai vechi şi de ce li se pare multora că versiunile mai vechi erau mai bune.

Să arunce cu piatra Windows-ul fără de păcat

Nu încep din preistorie, ci cu Windows 95, fiind mai bine întipârit  în memoria comună decât primele versiuni de Windows. Chiar în cadrul prezentarii oficiale, realizate de Bill Gates, Windows 95 ne-a facut cunoştinţă cu infamul BSOD. Şi nu a fost doar o întamplare.  Din cauza diverselor incompatibilităţi venite fie dinspre aplicaţii, fie dinspre drivere sau chiar jocuri, ecranul albastru apărea suficient de des încât să nu mai sperie pe nimeni. Şi a continuat să îşi facă simţită prezenta şi în cadrul următoarelor versiuni.

Windows Me şi 2000 au fost şi ele, conform percepţiei utilizatorilor, printre cele mai instabile sisteme de operare. Principala vină de care au fost găsite vinovate a fost instabilitatea.

A urmat Windows XP, cel care este încă văzut de foarte mulţi ca cel mai fiabil Windows. Dar este o percepţie falsă sau, mai bine spus, parţial corectă. Shimbările aduse de XP au generat la început numeroase incompatibilităţi. Multe jocuri, de exemplu, nu mai rulau pe Windows XP. Poate îţi mai aduci aminte de cate ori eram nevoiţi să apelăm la rularea în „compatibility mode” a anumitor aplicaţii şi jocuri. XP-ul nu a fost un sfânt. A avut nevoie, ca majoritatea versiunilor de Windows, de timp şi update-uri pentru a deveni un sistem de operare solid.

Amintirea lui Vista este încă proaspătă. A fost aspru criticat pentru resursele consumate în primul rând dar şi pentru alte probleme. Windows 7, pe de altă parte, a fost update-ul de care Vista avea nevoie şi care a rezolvat majoritatea problemelor.

Vedem un patern aici? Toate versiunile de Windows au avut nevoie de timp şi update-uri pentru a deveni fiabile şi a câştiga încrederea utilizatorilor şi firmelor (apropos de firme, conform unui studiu BitDefender peste jumătate din firmele mici şi mijlocii româneşti folosesc încă Windows XP). Problema este că o corporaţie ca Microsoft nu are timp să aştepte cu o versiune de Windows. Trebuie să lanseze şi să vândă versiuni noi.

Windows 8, un pariu pierdut pentru moment

Iunie, 2014. Windows 8, cu tot cu update-ul 8.1, pierde cotă de piaţă. Nu, nu în faţa lui Linux. Câştigătorii aceleiaşi luni sunt Windows 7, Windows XP, şi… şi… Vista! Bloody Vista a câştigat jumătate de procent într-o singură lună! Şi nu Vista este preinstalat acum pe toate sistemele noi, ci Windows 8.

Cotă de piaţă pe versiuni de Windows

Un sistem în care s-au aruncat pietre din toate părţile când a apărut, a ajuns acum să ”fure” din cota de piaţă a celei mai noi versiuni de Windows. Cum spuneam mai sus, Windows este ca vinul: devine mai bun cu timpul, iar versiunile noi au de suferit. Din păcate, timpul nu este prietenul lui. Iar asta se va întâmpla şi pe viitor dacă nu, printr-o transformare miraculoasă, Microsoft va începe să facă sisteme de operare foarte, foarte bune de la bun început.

Dincolo de nemulţumirile tehnice pe care mulţi le au legat de Windows 8, precum interfaţa gândită pentru touchscreen care nu are niciun sens pe desktop-ul clasic, marea problemă pe care Microsoft trebuie să o rezolve este de imagine.

Mai toate versiunile de Windows au avut probleme la început. Windows 8 nu este nici prima şi nu va fi nici ultima iar, cu timpul, va fi văzut altfel. Dar într-un fel erau percepute acest gen de probleme acum 15-20 de ani, când doar cei care citeau presa de specialitate sau aveau o conexiune dial-up mai aflau câte ceva nou, şi în alt fel se duce vestea în epoca internetului şi a reţelelor sociale. De multe ori este suficient ca o publicaţie sau un site să arunce o informaţie, eventual falsă ori prost înţeleasă, ca aceasta să se răspândească. Şi da, sunt foarte mulţi cei care îşi formează o părere doar din ce aud.

Microsoft trebuie să comunice mai bine şi să combată în mod corect informaţiile care îi afectează imaginea. Eventual, să ofere acces mai uşor la versiunile de încercare ale sistemelor sale pentru ca utilizatorii să constate la prima mână despre ce este vorba. Marketingul clasic nu mai este suficient.

Şi „suntem prea sus ca să ne poata ameninţa cineva” este o politică. Dar una proastă. Istoria ne-a arătat şi recent că cine se culcă pe o ureche va avea probleme. Internet Explorer şi Nokia sunt doar două exemple cunoscute tuturor.

Google este o ameninţare reală pentru Microsoft inclusiv pe zona sistemelor de operare. Sigur, în acest moment Chrome OS nu este tocmai sistemul de operare la care visăm cu toţi. Dar el sau altă formă a lui va fi mai devreme sau mai târziu. Şi când Google a lansat Chrome erau mulţi evaghelişti ai IT-ului care susţineau sus şi tare că Google nu face software sau hardware, ci doar online. Google face tot ce este necesar pentru a se întinde cât mai mult. Internetul este doar mijlocul prin care Google ajunge în case, maşini, calculatoare şi dispozitive mobile. Şi e doar o chestiune de timp până când problema de imagine pe care o are Microsoft în acest moment se va transforma într-una care va ameninţa chiar viitorul companiei.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News