Lansarea celui mai recent pachet periodic de actualizări pentru platforma Windows nu a decurs prea bine pentru Microsoft, compania admiţând că cel puţin una dintre corecţiile software lansate marţea trecută sunt vinovate de ecranele albastre de care s-au lovit unii utilizatori. Compania recomandă dezinstalarea acestora, însă această metodă este cam tardivă pentru cei care deja au fost puşi în faţa unui sistem de operare care nu mai poate porni.
Se pare că problema este cauzată de actualizarea KB2982791, care este disponibilă pentru toate sistemele de operare desktop începând cu Windows Vista şi toate sistemele de operare server începând cu Windows 2003. Această actualizare ar fi trebuit să rezolve câteva vulnerabilităţi din nucleul sistemului de operare Windows care i-ar putea permite unui eventual atacator să obţină drepturi suplimentare de acces şi să ruleze cod neautorizat.
Microsoft afirmă că investighează problema care poate provoca în anumite situaţii oprirea procesului de iniţializare a sistemului de operare cu mesajul de eroare Bug Check: Stop error 0x50 in Win32k.sys şi recomandă dezinstalarea actualizărilor KB2982791 (care corectează problema din buletinul de securitate MS14-045 descris mai sus), KB2970228, KB2975719 şi KB2975331. Cea de-a doua actualizare este şi ea o potenţială sursă de probleme deoarece aceasta actualizează simbolul rublei ruseşti din câteva fonturi de sistem, iar eroarea 0x50 poate fi provocată şi de coruperea cache-ului pentru fonturi.
Cei care întâmpină probleme pot reveni la o stare anterioară prin utilizarea utilitarului System Restore. Numărul de sisteme afectate este necunoscut, însă problema pare suficient de gravă pentru ca Microsoft să înlăture din Windows Update cele patru actualizări menţionate anterior şi să recomande dezinstalarea lor în cazul în care acestea au fost deja instalate