Windows XP se mai vinde doar până în iunie 2008

28.09.2007
Windows XP se mai vinde doar până în iunie 2008

Microsoft a făcut public faptul că va mai vinde Windows XP doar până în iunie 2008, inclusiv. Iniţial, gigantul din Redmond stabilise ca dată de scoatere de pe piaţă a lui Windows XP 1 ianuarie 2008, ulterior prelungind acest termen cu 6 luni.

Prelungirea cu 6 luni a venit ca urmare a incompatilităţilor de care noul Windows Vista încă se mai loveşte în cazul unor aplicaţii şi drivere. Scoaterea de pe piaţă a lui Windows XP este justificată de Microsoft prin faptul că cele mai importante 50 de aplicaţii software sunt deja compatibile cu Vista şi peste 2,2 milioane de dispozitive şi componente hardware beneficiază de suport pentru noul sistem de operare.

Singura versiune a cărei decapitare a fost amânată este Windows XP Starter Edition, cea cu funcționalatea cea mai redusă. Aceasta se va mai vinde până în iunie 2010.

Din punct de vedere comercial, încetarea vânzărilor la Windows XP este o condiţie esenţială pentru succesul lui Vista. Acesta din urmă este privit încă cu scepticism de mulţi utilizatori, în timp ce XP încă se vinde bine, la 6 ani de la lansare.

xp box

Urmărește Go4IT.ro pe Google News