Yahoo Messenger 11 beta, mai multă distracţie la pachet

17.11.2010
Yahoo Messenger 11 beta, mai multă distracţie la pachet

Popularul serviciu Yahoo Messenger
primeşte încă un upgrade, ce aduce noi modalităţi de a comunica cu
prietenii şi familia, într-un mod mai interactiv şi distractiv.

Jocuri interactive în Yahoo Messenger

Pe lângă obişnuitele mesaje text, apeluri video şi mesagerie
vocală, utilizatorii Yahoo Messenger 11 pot accesa o întreagă serie
de jocuri interactive direct din interfaţa
aplicaţiei, pe care le pot juca împreună cu prietenii sau familia.
Putem iniţia propriile sesiuni de joc, sau ne putem alătura unui
joc deja creat, concurând în echipe sau unul împotriva
celuilalt.

Printre jocurile disponibile momentan se numără
Fishville, Pool, Balloono, Draw My Thing, Happy Harvest şi
Happy Manor
, iar alte jocuri printre care şi Mafia
Wars
for vor fi disponibile în curând.

Mai multă interoperabilitate cu reţelele de socializare
online

Yahoo Messenger 11 aduce o mai bună interoperabilitate cu
utilizatorii celor mai populare reţele de
socializare
.

Acum putem vizualiza şi comenta update-uri venite din reţelele
Yahoo! Pulse,
Flickr
, Facebook, Twitter
şi altele, direct din interfaţa Yahoo Messenger. De asemenea
statusul de pe Messenger este afişat simultan şi în reţelele Yahoo!
Pulse, Facebook şi Twitter.

Dacă până acum puteam iniţia sesiuni de chat cu utilizatorii
reţelei Windows
Live
, acum putem face acelaşi lucru şi cu prietenii din reţeaua
Facebook.

Suport mai bun pentru telefoane mobile

Cei obişnuiţi să comunice şi de pe telefonul mobil, au
posibilitatea de a iniţia apeluri video gratuite şi de a împărţi cu
prietenii poze şi secvenţe video. Astfel de conexiuni pot fi
iniţiate între PC-uri şi telefoane iPhone, iar mai nou şi
dispozitivele cu sistem de operare Android
(versiune 2.2 sau mai nouă).

Cu Yahoo Messenger 11 ne putem loga de pe mai multe calculatoare
simultan pentru a nu pierde mesajele importante, iar sesiunile IM
iniţiate la tastatura calculatorului pot continua neîntrerupte pe
telefon, sau orice alt dispozitiv cu acces la internet.

Acces mai facil în arhiva de mesaje

Cei care obişnuiesc să păstreze arhive cu discuţiile purtate în
sesiunile IM, au acum posibilitatea de a accesa conversaţiile cele
mai recente de pe orice alt calculator la care sunt logaţi, iar
pentru un acces rapid la informaţiile din arhivă pot apela acum şi
la o funcţie de căutare.

Din păcate pentru a ne putea bucura de această facilitate,
arhiva de conversaţii trebuie copiată pe serverele Yahoo, iar noi
trebuie să ne dăm acordul pentru ca Yahoo să aibă acces la această
arhivă. Din fericire aceia dintre noi care nu doresc să aibă pe
serverele Yahoo copii complete pentru toate discuţiile purtate în
sesiunile de IM, pot alege să folosească în continuare arhive
locale, stocate în calculatorul propriu.

Concluzie

Chiar şi fără aceste noi inovaţii, Yahoo Messenger era deja o
aplicaţie foarte populară şi acceptată de publicul larg. În timp ce
includerea jocurilor de socializare este cu siguranţă o decizie
inspirată, ce permite utilizatorilor să interacţioneze într-un mod
plăcut, nu acelaşi lucru poate fi spus despre modificările aduse
sistemului de arhivare a mesajelor, schimbare ce îl poate
transforma într-o unealtă puternică şi potenţial periculoasă de
spionare a utilizatorilor.

În privinţa extinderii suportului pentru reţele de socializare,
această mişcare era una uşor de anticipat, dat fiind popularitatea
enormă de care se bucură unele dintre ele. Rămâne de văzut dacă
noile facilităţi vor fi sau nu pe placul vastei majorităţi a
utilizatorilor, mai ales că nu toţi folosesc asemenea servicii.

Descarcă Yahoo Messenger
11 beta de aici.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News