Campaniile de reciclare pot reduce numărul materialelor reutilizabile care ajung la gropile de gunoi. Însă, o echipă de cercetători de la Universitatea din Vrigina (UV) crede că acestea au mascat probleme precum supra-producția sau au mutat atenția de la strategii de reducere a consumului mai sustenabile.
Cantitățile de plastic produse la nivel mondial sunt în continuare uriașe, deși omenirea nu mai are mult timp la dispoziție pentru a rezolva problema poluării cu acest material. Mai mult, programele de reciclare a acestui material au o eficiență redusă, potrivit Plastic Soup Foundation.
Oamenii de știință de la UV au analizat psihologia oamenilor care încearcă să recicleze și să colecteze selectiv deșeurile. Potrivit cercetării, mulți consumatori au ajuns să creadă că aceste practici îi absolvă de vina pe care o au pentru poluarea mediului. Mai mult, chiar și cei care fac aceste lucruri sunt confuzi în legătură cu ce bunuri sunt cu adevărat reciclabile și ignoră problema gravă a supra-producției, mai ales de plastic.
Într-un experiment, cercetătorii au rugat mai mulți oameni să spună care dintre cele trei elemente ale sloganului „Redu, Refolosește, Reciclează” (cei trei R) este mai eficient. Majoritatea (78%) au răspuns greșit. Răspunsul corect era „redu”, cele trei cuvinte fiind așezate în slogan în ordinea importanței.
Într-un al doilea experiment, participanții au fost rugați să sorteze virtual, într-un program de computer, deșeuri pentru compostare, reciclare și groapa de gunoi. Rezultatele au fost, de asemenea, proaste. Majoritatea oamenilor au trimis la groapa de gunoi materiale reciclabile, inclusiv plastic sau becuri.
Pentru ca oamenii să înțeleagă cei trei R sunt necesare mai multe campanii de informare și programe, cred cercetătorii. Totodată, trebuie limitată urgent producția de plastic și accelerată trecerea spre materiale alternative.
Sursa: The Conversation