COVID-19 este o pandemie care salvează mai multe vieți la nivel mondial decât ia, potrivit unui grup de cercetători din Franța și Hong Kong.
Frédéric Dutheil, Valentin Navel și Julien S. Baker susțin, într-un articol publicat în Environmental Pollution, că emisiile globale de dioxid de carbon au scăzut cu 6% datorită pandemiei. În China centrală efectul a fost și mai pronunțat. Emisiile de NO2 (dioxid de azot) au consemnat un declin de 30%, iar cele de CO2 au scăzut cu 25%. „China, acolo unde pandemia COVID-19 a început, este de asemenea o țară afectată puternic de poluarea aerului”, potrivit autorilor articolului. Cercetătorii spun că în fiecare zi mor prematur în statul asiatic 4.000 de oameni din această cauză, iar poluarea aerului a fost responsabilîă de 1,6 milioane de decese în 2016, în China.
Potrivit celor trei cercetători, pandemia C OVID-19 a salvat cel puțin 100.000 de vieți în statul asiatic.
Reducerea nivelului de poluare a aerului este un rezultat al măsurilor introduse de țări pentru a combate pandemia COVID-19. Au fost închise fabrici, transporturile aeriene s-au redus semnificativ, iar mult mai puțini oameni au folosit automobilele personale.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, poluarea aerului ucide, în medie, 4,6 milioane de persoane în fiecare an. Această problemă provoacă mai multe decese decât virusurile, războaiele şi violenţa, potrivit unui studiu publicat în Cardiovascular Research.
Imagini realizate de satelitul Sentinel-5 arată cum s-a redus poluarea în centrul Chinei pe fondul COVID-19 (Foto: NASA)
O echipă de cercetători a constatat că aerul poluat poate reduce, în medie, durata vieţii oamenilor cu aproape trei ani. Atâta vreme cât impactul poluării aerului asupra sănătăţii publice este mult mai mare decât cel aşteptat şi că acesta este un fenomen mondial, credem că rezultatele obţinute de noi arată că poluarea aerului este o pandemie”, a declarat Thomas Münzel, chimist la Max Planck Institute şi autor al studiului.
Cele mai multe victime ale poluării aerului (43% din total) sunt persoanele care suferă de boli cardiovasculare.
Mai mult, copiii şi bătrâni sunt mai vulnerabili în faţa particulelor şi gazelor periculoase din atmosferă. Oamenii cu vârste de peste 60 de ani au reprezentat aproape 75% din totalul deceselor cauzate de poluarea aerului.
În cazul copiilor, cele mai multe decese au fost înregistrate în rândurile celor cu vârstă mai mică de 5 ani.