Cum arată inelele unei găuri negre. Razele X arată pentru prima oară acest lucru. FOTO

Prezise de Albert Einstein, găurile negre au început să fie observate cu adevărat abia în secolul XXI, după ce noi instrumente mult mai precise au făcut posibilă captarea unor detalii imposibil de obţinut cu telescoape astronomice convenţionale.

Aşa cum spune şi numele, găurile negre absorb lumina şi nu emit radiaţie în mod direct, astfel că modalitatea de a obţine imagini de orice fel este cea indirectă, observând efectele gravitaţiei asupra obiectelor ajunse în imediata apropiere a găurii negre. Cea mai reuşită observaţie de acest tip a fost făcută în luna aprilie a anului trecut, când un instrument ultra performant creat pentru a observa radiaţia din spectrul razelor X a livrat primele imagini în care pot fi întrezărite detalii ale aşa numitului  disc de acreţie (accretion disk), în care materia atrasă de câmpul gravitaţional foarte puternic este accelerată şi comprimată în forma unui disc ce înconjoară gaura neagră. Aflată sub presiune extremă, materia pe cale să fie absorbită în gaura neagră devine incandescentă, radiind energie în spectrul razelor gama. Deşi este în continuare invizibilă, gaura neagră apare clar delimitată de discul incandescent, regiunea de graniţă numită event horizon marcând punctul de la care atracţia gravitaţională devine atât de puternică încât totul, chiar şi lumina plasmei incandescente, este atrasă spre un punct central numit singularitate.

Reuşita a fost posibilă cu ajutorul proiectului Event Horizon, folosind efectul de interferometrie obţinut cu ajutorul a două telescoape poziţionate la mare distanţă unul de celălalt. Fără a intra prea mult în detalii, procedeul constă în contopirea a două imagini obţinute cu telescoape aflate în locaţii diferite, rezultatul fiind o imagine de claritate apropiată unui telescop mult mai mare, având diametrul oglinzii egal cu distanţa dintre cele două telescoape mai mici. Evident, în joc intră şi multă „magie” asigurată de computere moderne şi algoritmi de inteligenţă artificială, însă rezultatul final este ceea ce contează.

Deoarece gaura neagră aflată la centrul galaxiei noastre este puternic obstrucţionată de stele, gaze şi praf, obiectul de studiu desemnat este o altă galaxie învecinată, identificată drept M87 şi aflată la o distanţă de 54 milioane de ani lumină. În mod convenabil, gaura neagră aflată la centrul acestei galaxii este mult mai masivă decât cea aflată în galaxia noastră, singularitatea acesteia având o masă echivalentă cu 6.5 miliarde de stele de talia soarelui nostru.

Deşi la aceste valori este greu de imaginat un punct de reper, zona de „umbră” flată în centru discului de acreţie măsoară 40 miliarde de kilometri, de 2.5x diametrul stelei noastre.

Dincolo de efectul artistic, măsurătorile obţinute reprezintă un test crucial pentru teoria relativităţii generale, a mecanicii cuantice şi a altor teorii astrofizice formulate de Albert Einstein. Până acum, predicţiile celebrului savant se reflectă întocmai în observaţiile astronomice, detaliile acestor descoperiri fiind publicate în mai multe lucrări ştiinţifice.