Echipajul capsulei Blue Origin, care va fi lansată pe 20 iulie cu CEO-ul și fondatorul companiei, Jeff Bezos, și cu fratele său, Mark Bezos, va include încă o persoană faimoasă: Wally Funk, primul inspector de gen feminin în cadrul FAA (Federal Aviation Administration). Pe numele său complet, Mary Wallace Funk, aceasta și-a dorit foarte mult în anii ’60 să devină prima femeie astronaut, în cadrul programului Mercury 13, dar nu a avut niciodată ocazia să meargă în spațiu după anularea acestuia. Wally Funk va deveni astfel cea mai în vârstă persoană din istorie care ajunge în spațiu.
Mary Wallace Funk are în prezent 82 de ani și va fi „oaspetele” lui Jeff Bezos la bordul capsulei Blue Origin. Misiunea va dura în total aproximativ 10 minute, dintre care 4 minute vor fi la limita spațiului cosmic, în imponderabilitate. Aceasta a fost în cursul carierei sale pilot de avion de linie și instructor și a primit antrenament pentru a deveni astronaut în anii ’60. Programul Mercury 13 a fost realizat special pentru a antrena primele femei astronaut, însă programul a fost anulat înainte de a trimite vreuna dintre candidate în spațiu. De-a lungul timpului Wally Funk a tot încercat să se înscrie în alte programe NASA, dar încercările sale au eșuat.
La momentul respectiv, doar bărbații puteau deveni astronauți. Motivul era că toți astronauții de la momentul respectiv trebuiau să fie piloți de avioane de vânătoare, iar numai bărbații puteau deveni astfel de piloți.
Wally Funk are peste 19.600 de ore de zbor și a antrenat personal peste 3.000 de alți piloți. Anunțul participării sale în cadrul lansării Blue Origin a fost făcut de Jeff Bezos pe contul său de Instagram, la fel ca anunțul că îl va lua în spațiu și pe fratele său, Mark Bezos. În clipul de două minute, pot fi observate reacțiile invitatei sale, care pare să fie foarte surprinsă și fericită că va merge în sfârșit în spațiu, la vârsta de 82 de ani.
Anterior, cel mai „bătrân” astronaut a fost John Glenn, care a fost ultima dată în spațiu la vârsta de 77 de ani.
View this post on Instagram
Clipul este însoțit de un mesaj despre Wally Funk:
„Nimeni nu a așteptat mai mult.
În 1961, Wally Funk a fost în fruntea clasei sale din cadrul Programului Femei în Spațiu „Mercury 13”. În ciuda faptului că antrenamentele au fost completate, programul a fost anulat și niciuna dintre cele treisprezece nu au zburat în spațiu.
Este momentul. Bine ai venit în echipă, Wally. Suntem emoționați să te avem cu noi în acest zbor pe 20 iulie ca oaspete de onoare.”
Jeff Bezos a vândut cel de-al patrulea loc în cadrul acestei misiuni sub la o licitație. Câștigătorul a plătit 28 de milioane de dolari pentru această oportunitate, iar banii vor fi donați către ONG-ul fondata de Blue Origin, „Club for the Future”, care încurajează generațiile viitoare să studieze domenii STEM pentru a continua cercetările și inovațiile în domeniul explorării spațiului cosmic. Identitatea acestei persoane nu a fost încă dezvăluită, însă având în vedere că mai sunt doar două săptămâni până la lansare, probabil că o vom afla în curând.
sursa: Fortune