Neuralink, unul dintre startup-urile cofondate de Elon Musk, a făcut o demonstrație cu un implant funcțional pus în creierul unui porc.
În capul animalului a fost implantat, cu ajutorul unui robot special, un cip de dimensiunile unei monede (vezi galeria foto), cu 1.024 de electrozi foarte subțiri. Acești pini au penetrat stratul superior al creierului și au detectat implusurile electrice ale celulelor nervoase, arătând în timp real, pe monitorul unui computer, că organul este funcțional.
În viitor, cipurile ar putea și primi date de la un computer, nu doar să le transmită, ca acum. Legătura dintre cip și computer se face, în acest moment, prin intermediul unei conexiuni Bluetooth. Neuralink vrea să folosească, în viitor, tehnologie radio.
„Este ca un Fitbit pentru creierul tău, cu fire foarte subțiri”, a declarat Musk.
Cercetările actuale efectuate de Neuralink încearcă să găsească modalități pentru a-i ajuta pe cei care au suferit leziuni la nivelul creierului sau suferă de dureri cronice de spate. Potrivit miliardarului, porcii cu implanturi – trei până acum, potrivit Neuralink – sunt „sănătoși și fericiți”, neputând fi deosebiți de alți porci din punctul de vedere al comportamentului. „Aș putea avea un Neuralink chiar acum și voi nu v-ați da seama. Poate am unul”, a declarat Musk.
Citește și: ANALIZĂ: Potrivit lui Elon Musk, șeful Tesla, acest metal este „noul aur”
Implanturile pot fi scoase fără probleme, potrivit antreprenorului. În timpul demonstrației a fost prezentat un porc, Dorothy, căruia i-a fost scos cipul. Animalul părea să fie sănătos.
Tehnologia, prin care firma a arătat cum pot fi transmise wireless date din creierul unui animal către un computer, deși impresionantă este într-o fază incipientă.
Neuralink îşi propune să conecteze, în viitor, creierele oamenilor la computere pentru ca aceștia să poată îndeplini sarcini complexe, precum pilotarea unor vehicule sau realizarea unor calcule dificile. Astfel, oamenii, deveniți cyborgi, vor rămâne competitivi în competiţia cu inteligenţa artificială şi roboţii.
Musk a declarat, în urmă cu câțiva ani, că oamenii vor fi nevoiţi să devină cyborgi pentru a nu fi irelevanţi în viitor. Pe măsură ce sistemele de inteligenţă artificială se dezvoltă, oamenii vor trebui să compenseze slăbiciunile biologice pe care le au prin integrarea de computere în propriile creiere, a declarat el. Astfel, oamenii vor beneficia de o putere de procesare mai ridicată şi vor putea concura mai bine cu roboţii în competiţia pentru locurile de muncă.
Sursa: YouTube/Neuralink