O femeie oarbă a reușit să își recapete parțial simțul vederii cu ajutorul unui implant neural și a unei perechi speciale de ochelari echipați cu camere video. Prin intermediul unui experiment realizat de către cercetătorii din cadrul Centrului Oftalmologic John A. Moran de la Universitatea din Utah, alături de cercetători de la Universitatea Spaniolă Miguel Hernandez, Verna Gomez, în vârstă de 60 de ani, poate acum să vadă forme, linii și litere, chiar dacă și-a pierdut anterior vederea complet.
Acest lucru a fost posibil prin implantarea unui implant pe creier: o serie de electrozi care se conectează la neuronii cortexului vizual, conectați apoi la o pereche de ochelari specializați, echipați cu camere video. Nu în ultimul rând, un software avansat preia semnalele camerelor și le transformă în semnale electrice pe care cortexul vizual le poate apoi interpreta pentru a produce fosfene, care sunt percepute de creier drept puncte albe de lumină. Astfel, Berna Gomez poate să vadă imaginile.
Implantul pe creier este foarte complex, însă până acum, nu pare să apară alte efecte nedorite. Neuronii apropiați implantului nu sunt afectați de activitatea electrozilor. De asemenea, cortexul vizual nu pare să fie afectat într-un mod negativ.
Cu ajutorul acestui tip de implant, mai multe persoane cu defecte de vedere ar putea să își recapete independența și să poată să facă mai multe activități fără a fi asistați de alte persoane sau câini antrenați special. Desigur, soluția nu este perfectă, însă ar putea fi baza unor cercetări mai ample, care ar putea să evolueze în viitor.
Important este că studiul publicat de către cele două echipe de cercetători au demonstrat că acest proces este unul sigur și eficient, iar în viitor ar putea fi folosit la o scară mai mare în toată lumea.
sursa: slashgear