Roboţii companiei Boston Dynamics sunt foarte cunoscuţi pe internet, aceştia fiind unii dintre cei mai avansaţi din lume, iar clipurile în care aceştia învaţă să meargă sau fac acrobaţii ne oferă o imagine asupra viitorului pe care nu o găsim decât în filme SF. Astfel, poate părea ireal faptul că deja roboţii Spot, cei patrupezi, similari în design cu un câine, sunt deja în teste în cadrul Poliţiei de Stat din Massachusetts şi au fost deja folosiţi în două operaţiuni.
Momentan, nu este tocmai clar în ce operaţiuni şi în ce scopuri au fost folosiţi roboţii, însă se pare că aceştia nu au funcţii de atac şi nici arme sau alte echipamente. Întrucât roboţii sunt echipaţi cu camere la 360 de grade şi mulţi senzori, aceştia ar putea fi folosiţi în special pentru a verifica zone periculoase de la distanţă, fără a pune viaţa poliţiştilor în pericol. De altfel, nu este clar dacă roboţii au fost folosiţi în mod autonom, sau dacă au fost controlaţi de la distanţă de poliţişti.
Poliţia din Massachusetts este singura care are acces la această tehnologie în acest moment, iar roboţii Spot sunt singurii disponibili pentru astfel de scopuri. Boston Dynamics testează roboţii Spot în cadrul poliţiei încă din aprilie, în timp ce abia din octombrie roboţii au intrat la vânzare pentru companii private.
Desigur, publicul este îngrijorat despre modul în care forţele de ordine ar putea folosi aceşti roboţi. Întrucât de multe ori tehnologia avansează mai repede decât legislaţia, există deja voci care cer reglementarea utilizării acestor echipamente noi. De altfel, chiar şi CEO-ul Boston Dynamics, Marc Raibert, recunoaşte că oamenii sunt în general speriaţi de ideea de forţe de ordine robotizate, motiv pentru care au preferat să livreze mai întâi roboţi patrupezi, care nu sunt atât de „înfiorători”:
„Am văzut câteva titluri din presă, iar multe dintre ele numesc roboţii înfiorători. Este adevărat că anumite părţi ale roboţilor noştri sunt similare cu cele ale oamenilor şi că sunt unii oameni care fac lucruri rele. Dar să arăţi ca o persoană înseamnă să ai mâini, picioare şi să mergi. Nu înseamnă că ai emoţii sau personalitate şi un ego, practic toate lucrurile care motivează comportamentul maliţios al oamenilor.”
Referitor la utilizare echipamentelor Boston Dynamics în cadrul Poliţiei din Massachusetts, compania a oferit o declaraţie oficială pentru Gizmodo:
„Poliţia din Massachusetts este singura relaţie pe care o avem cu o entitate concentrată pe siguranţa publică. În următorii 5-10 ani sperăm să vedem forţele de ordine care folosesc robotul Spot pentru a avea o perspectivă mai bună asupra situaţiilor periculoase, precum inspectarea pachetelor suspicioase, sau detectarea gazelor toxice în situaţii de urgenţă. Trimiterea unui robot agil precum Spot în aceste operaţiuni poate evita situaţii care pot pune în pericol vieţile oamenilor şi oferi autorităţilor mai multe informaţii în cazul unei crize. Aceleaşi capabilităţi vor fi folosite şi de clienţii noştri din industriile de petrol, gaze naturale, furnizarea de curent electric, minerit şi dezasamblarea echipamentelor nucleare, care permit realizarea unor inspecţii critice de siguranţă fără a pune oameni în faţa unor riscuri.
Vrem să insistăm asupra faptului că licenţa noastră scrisă cu clienţii care folosesc Spot nu permite utilizarea lui în scopuri care ar putea răni sau intimida oameni.”