Sfaturi pentru viaţa în izolare pe perioada epidemiei COVID-19 de la astronautul Scott Kelly

31.03.2020
Sfaturi pentru viaţa în izolare pe perioada epidemiei COVID-19 de la astronautul Scott Kelly

Scott Kelly este unul dintre puţinii oameni din istorie lui care a stat aproape un an în spaţiu fără întreruperi. Viaţa pe Staţia Spaţială Internaţională nu este simplă, conform declaraţiilor astronautului, însă te pregăteşte foarte bine pentru izolare pe termen lung. Kelly a publicat recent un articol în New York Times în care oferă câteva sfaturi din experienţa proprie despre izolare şi ce ar trebui să facem pentru a trece mai uşor peste această perioadă.

Uneori este greu să iei în serios sfaturile unui prieten, sau ale unui străin de pe internet care îţi spune ce ar trebui să faci pentru a te adapta la o viaţă aproape exclusiv la domiciliu. Sfaturile unui astronaut care s-a adaptat la o viaţă în izolare într-un loc din care nu putea pleca par însă ceva mai uşor de urmărit, iar viaţa pe Staţia Spaţială pare să semene foarte mult cu cea a cuiva care lucrează de acasă, numai că are loc în spaţiu, unde există doar micro-gravitaţie, iar o plimbare „afară” este mult mai periculoasă.

Kelly recomandă să îţi creezi un program în fiecare zi pentru activităţile pe care le vei duce la bun sfârşit, dar să nu exagerezi însă cu munca sau cu activităţile casnice. Fiind tot timpul la serviciu te poate încuraja să lucrezi mai mult, sau fiind tot timpul acasă te încurajează să dedici timpul mai mult altor activităţi. Cel mai bine este să creezi un balans între cele două tipuri de activităţi. Desigur, este necesar şi un program sănătos de dormit, întrucât odihna poate să îmbunătăţească atât productivitatea, cât şi modul în care persoanele interacţionează între ele.

Chiar dacă suntem într-o perioadă de izolare la domiciliu, nu este interzis să ieşim pe străzi din când în când. O plimbare până la magazin (cu protecţia corespunzătoare şi, mai nou, documentele necesare), plimbatul animalelor, sau o simplă plimbare scurtă în jurul blocului sau casei poate ajuta la reducerea stresului. Desigur, exerciţii zilnice, care să contracareze efectele sedentarismului sunt recomandate.

Pentru cei care se plictisesc acasă pentru că au prea mult timp liber, Kelly recomandă câteva activităţi. În primul rând, un hobby. Poţi încerca să înveţi să cânţi la un instrument, să citeşti cărţi pe care nu le-ai fi citit înainte din lipsă de timp, să construieşti ceva, sau să creezi artă. De asemenea, poţi ţine un jurnal cu ce ai făcut în fiecare zi.

Desigur, izolarea, chiar şi atunci când ai lucruri de făcut, poate deveni apăsătoare şi poate deteriora atât psihicul uman, cât şi fizicul. Este important să ţii legătura cu alte persoane, cea ce este mai uşor pentru cei care locuiesc cu cineva, însă măcar un apel telefonic sau un apel video cu persoanele apropiate sau prieteni va ajuta.

În cele din urmă, astronautul Scott Kelly spune că probabil cel mai important este să fii tot timpul informat corespunzător. Acesta recomandă tuturor să asculte declaraţiile experţilor pe subiectele importante. În cazul COVID-19, acesta nu recomandă informarea de pe reţelele de socializare, ci din surse oficiale precum Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Centrului de Cercetare pentru Coronavirus Johns Hopkins, acelaşi care ţine şi evidenţa la nivel mondial a tuturor cazurilor de infecţie.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult