Un loc în capsula spațială a lui Jeff Bezos a fost vândut la licitație cu 28 de milioane de dolari

14.06.2021
Un loc în capsula spațială a lui Jeff Bezos a fost vândut la licitație cu 28 de milioane de dolari

Jeff Bezos a anunțat săptămâna trecută că va fi alături de fratele său la bordul capsulei care va fi propulsată de o rachetă Blue Origin la limita spațiului cosmic. La bord va fi însă și un „turist” spațial, compania lui Bezos anunțând în urmă cu o lună că va scoate un loc la vânzare. Acesta a fost vândut la o licitație publică, care s-a încheiat sâmbătă, 12 iunie. Locul a fost adjudecat pentru prețul de 28 de milioane de dolari, bani care vor fi folosiți în scopuri caritabile.

Un „turist” spațial va plăti 28 de milioane de dolari pentru a merge în spațiu lângă Jeff Bezos

Licitația publică a fost transmisă live și a durat doar 10 minute. Prețul de pornire pentru un loc lângă Jeff Bezos în capsula spațială a fost de 4,9 milioane de dolari, iar 20 de clienți interesați au licitat pentru a câștiga acest loc. Acești 20 de participanți au fost aleși dintr-un total de 7.600 de persoane care s-au înscris inițial pe site-ul oficial. Înscrierile au fost realizate din 159 de țări din toată lumea, iar acestea au licitat inițial în secret, ajungând astfel la prețul de 4,8 milioane de dolari.

Încă nu a fost anunțat public numele câștigătorului licitației, întrucât există procedee birocratice care necesită finalizare înainte. Totuși, având în vedere că suntem la aproximativ o lună distanță de lansarea capsulei, directorul Blue Origin, Ariane Cornell, spune că vom afla destul de repede identitatea „turistului” spațial.

Cele 28 de milioane de dolari vor fi donate către Club for the Future, organizație non-profit fondată de Blue Origin, care încurajează generațiile următoare „să studieze domeniile STEM pentru a ajuta la construirea unui viitor al omenirii în spațiu”.

Jeff Bezos ar putea deveni astfel primul miliardar care ajunge în spațiu la bordul unei aeronave dezvoltată chiar de compania sa. Elon Musk, fondatorul SpaceX, nu pare să fie foarte grăbit să ajungă în spațiu la bordul capsulelor Crew Dragon, deși a spus că ia în considerare o plecare pe Marte la bordul unui Starship, cândva în viitor, dar că nu va face parte din echipele de colonizare a planetei. De altfel, acesta a declarat public faptul că, cel mai probabil, mulți dintre cei care vor merge pe Marte vor muri acolo.

sursa: The Hill

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult