Compania fondată de Richard Branson a realizat o nouă serie de teste cu nava SpaceShipTwo, denumită Unity, transmite Descoperă.
În viitor, Virgin Galactic speră ca Unity să ducă pasageri la graniţa cu spaţiul, astfel aceştia vor simţi imponderabilitatea înainte de a se întoarce pe Pământ. În cadrul testelor recente toate sistemele au funcţionat conform planului.
În nou videoclip publicat de companie este prezentat momentul în care Unity este eliberat din nava de lansare WhiteKnightTwo la o altitudine de 35 de kilometri. „Astăzi, am văzut VSS Unity în mediul său natural”, a declarat Richard Branson.
Virgin Galactic vinde locuri la bordul navei sale pentru suma de 250.000 de dolari, până în prezent fiind ocupate 650 de locuri. Branson a încetat să mai facă declaraţii despre momentul în care va fi lansată nava în primul zbor oficial. Dar dacă în continuare testele vor fi fără probleme, primul pasager ar putea ajunge la graniţa spaţiului în 2019.
Cel mai recent test de zbor a avut loc după ce anterior prima navă deţinută de Virgin Galactic s-a prăbuşit, în 2014.