WEF: Știm că poluarea cu plastic e extrem de gravă, dar cum este, exact, legată de schimbările climatice?

20.01.2022
WEF: Știm că poluarea cu plastic e extrem de gravă, dar cum este, exact, legată de schimbările climatice?
Foto: Shutterstock

Plasticul este cel mai periculos pentru mediu element creat de om. Cercetătorii au avertizat, în cadrul evenimentului Plastic Health Summit 2021, că mai avem doar nouă ani în care putem acționa decisiv împotriva acestui material dăunător pentru planetă, înainte că schimbările provocate să fie ireversibile.

Plasticul se degradează foarte greu, este inestetic și poate fi găsit peste tot, inclusiv în cele mai adânci puncte din oceane sau pe Everest. Ce nu știu, însă, mulți oameni, este cum contribuie, exact, plasticul la încălzirea globală. Organizația World Economic Forum (WEF) explică, într-o analiză, acest lucru.

O mare parte din petrolul extras este folosită pentru producția de mase plastice. Iar cererea este tot mai mare. Potrivit Center for International Environmental Law (CIEL), 20% din producția de petrol din 2050 va fi folosită pentru producția acestui material. Astfel, chiar dacă trecem la mașini electrice și surse eco de electricitate, va trebui să găsim materiale sustenabile cu care să înlocuim plasticul.

Mai mult de 90% din plastic nu este niciodată reciclat, iar 8 milioane de tone din material ajung anual în oceanele lumii, potrivit UNEP. Așa a apărut The Great Pacific Garbage Patch, cea mai mare „insulă” de gunoi din lume, care este compusă în mare parte din plastic. Dacă nu se acționează decisiv în viitorul apropiat, în 2050 va fi mai mult plastic în oceanele lumii decât pește.

Cum contribuie plasticul la distrugerea planetei

Foarte mult plastic – 12% din producția totală, potrivit UNEP – este ars la gropile de gunoi, iar în atmosferă sunt degajate substanțe nocive. Aerul poluat este cel mai mare „ucigaș” de oameni din lume.

În 2018, CIEL estima că producția și incinerarea de plastic vor adăuga, doar în anul respectiv, 850 de milioane de tone de gaze cu efect de seră în atmosferă, echivalentul a 189 de centrale electrice pe cărbune.

Mai mult, chiar și în timp ce se degradează sub acțiunea razelor soarelui, plasticul emite gaze (metan, etilenă) care contribuie la efectul de seră. Totodată, bucățile de plastic se dezintegrează în părți tot mai mici, unele invizibile cu ochiul liber. Astfel de particule au fost găsite chiar în organe umane, iar bucățile mai mari sunt deja folosite de animale la construcția de adăposturi.

Microplasticul afectează și abilitatea vietăților marine, în special a planctonului, de a absorbi dioxidul de carbon și de a elibera oxigen. Cel puțin jumătate din oxigenul planetei este creat de oceane. Particulele afectează capacitatea acestor microorganisme de a crește și de a se reproduce.

Deși fără o acțiune decisivă a guvernelor problema nu va fi ameliorată, fiecare cetățean al planetei poate ajuta la reducerea poluării cu acest element. Oamenii pot evita pungile de plastic, produsele ambalate în acest material, pot recicla PET-urile și caserolele sau evita incinerarea acestora.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult