La sfârşitul lunii septembrie a anului trecut, Amazon a lansat tableta Kindle Fire, care a devenit rapid un produs foarte căutat şi a rămas şi astăzi cea mai bine vândută tabletă Android, chiar dacă a fost disponibilă doar pe teritoriul Statelor Unite. În cadrul unui eveniment care a avut loc aseară, compania a lansat noul vârf de gamă Kindle Fire HD, disponibil în versiuni de 7″ şi 8,9″, şi a actualizat modelul Kindle Fire, reducându-i totodată şi preţul.
Deşi ambele modele poartă acelaşi nume, cele două versiuni de Kindle Fire HD diferă din punct de vedere al specificaţiilor. Modelul inferior este bazat pe un procesor Texas Instrument OMAP 4460 tactat la 1,2GHz, o soluţie care include un nucleu dual-core ARM Cortex-A9 şi un procesor grafic PowerVR SGX540, în timp ce Kindle Fire HD de 8,9″ este bazat pe mult mai rapidul OMAP 4470, un nucleu dual-core similar dar tactat la 1,5GHz secondat de un puternic procesor PowerVR SGX544.
Diferenţe mari se remarcă şi la nivelul ecranului: ambele versiuni oferă un panou IPS, însă dacă modelul de 7″ oferă o rezoluţie de 1280×800 pixeli, versiunea mai mare de 8,9″ face un salt apetisant la 1920×1200 pixeli, oferind astfel o densitate excelentă de 254 ppi, intrând astfel în liga Apple iPad 3rd generation şi depăşind modelele de top precum Acer Iconia Tab A700 sau ASUS Transformer Pad Infinity.
Spre deosebire de modelul Kindle Fire, noile Kindle Fire HD oferă cameră video frontală, Amazon nespecificând însă rezoluţie. Pe lista noutăţilor hardware se mai remarcă memoria RAM cu o capacitate de 1GB, ieşirea video HDMI, modemul radio LTE opţional pentru versiunea de 8,9″ şi un adaptor wireless 802.11 a/b/g/n care oferă suport MIMO, ceea ce va permite depăşirea vitezei de 65Mbps negociată de toate plăcile de reţea Wi-Fi implementate până acum în terminalele mobile.
Rulând o versiune modificată de Android 4.0, noile modele Kindle Fire HD oferă ceea ce Google nu a reuşit încă să implementeze nici măcar în Android 4.1: profiluri pentru utilizatori. Partajate de întreaga familie, tabletele Amazon permit definirea unor conturi protejate cu parolă, setarea de restricţii de acces sau protejarea setărilor de sistem. Pe lângă această noutate, Amazon a introdus opţiunea X-Ray, care oferă integrare IMDB în cadrul player-ului video, rutine software pentru Text-to-speech pentru lectura cărţilor digitale, procesare Dolby Digital Plus şi o versiune nouă a browserului cu procesare cloud Silk.
Tableta cu ecran de 7″ va fi disponibilă în versiuni cu stocare internă de 16 şi 32GB, în timp ce modelul cu ecran de 8,9 va oferi şi o variantă cu 64GB. Vestea cea bună este că, spre deosebire de modelul anterior, tabletele vor fi disponibile şi în Europa, până acum fiind oficială disponibilitatea în Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia şi Spania, ceea ce le va face mai uşor accesibile şi pentru noi.
Preţurile modelelor de 7″ vor fi de 199€, respectiv 249€, rivalizând astfel direct cu Google Nexus 7, în timp ce modelele de 8,9″ vor fi disponibile contra sumelor de 299€ în cazul modelului de 16GB şi 369€ în cazul celui de 32GB. Versiunile cu modem 3G/4G, disponibile doar cu capacităţi de 32GB şi 64GB, urmează să aibă un preţ de 499€, respectiv 599€. Kindle Fire HD de 7″ va fi disponibila începând cu 15 septembrie, în timp ce modelul superior va fi disponibil începând din data de 20 noiembrie.
Odată cu aceste noi tablete, Amazon a actualizat şi modelul Kindle Fire. Versiunea a doua a acestuia dublează memoria RAM la 1GB şi măreşte frecvenţa procesorului la 1,2GHz, preţul scăzând la 159€.