În ciuda zvonurilor care anunţau tot felul de probleme cu disponibilitatea unor subansamble şi dificultăţi în procesul de asamblare a tabletei iPad Mini, noi informaţii dezvăluie că Apple a comandat fabricilor partenere din China nu mai puţin de 10 milioane tablete din noua serie iPad.
Astfel, tableta iPad Mini se află deja în producţie şi va putea fi găsită în stocuri într-un volum suficient de mare pentru a satisface cererea iniţială de la momentul lansării, estimată la 5 – 7 milioane de exemplare.
Potrivit aceleiaşi surse preluată de publicaţia Wall Street Journal, volumul de tablete comandat de Apple este aproximativ dublu faţă de cel cerut în aceiaşi perioadă pentru principalului său competitor – noua tabletă Amazon Kindle Fire.
Cum era de aşteptat, Apple a refuzat orice comentarii pe marginea acestor informaţii, însă fără îndoială aşteptările companiei sunt cât se poate de optimiste, în ciuda faptului că noua tabletă va ajunge pe piaţă încadrată la un preţ mai mare decât întâlnim la oferta de tablete Android cu ecran de 7 inch.
iPad Mini, noua tabletă Apple cu ecran de 7.85 inch ar putea fi lansată chiar în această lună.