Chuwi Hi10 Plus – tabletă 2-in-1 cu Windows 10 şi Android [REVIEW]

08.09.2017
Chuwi Hi10 Plus - tabletă 2-in-1 cu Windows 10 şi Android [REVIEW]
Prezentare

Companie cu ambiţii mari de extindere în piaţa din Statele Unite, Chuwi continuă să lanseze produse tot mai competitive, cu finisaje de nivel premium şi dotări care trădează tot mai puţin încadrarea la gama de buget.

Prezentare

Mai mult decât o tabletă, Chuwi Hi10 Plus este un dispozitiv gândit pentru a ţine locul unui laptop cu Windows 10 atunci când lucrăm şi platformă de divertisment bazată pe Android atunci când dorim să ne relaxăm.

Foarte uşor de confundat cu rivala Microsoft Surface 3, Chuwi Hi10 Plus oferă acelaşi ecran de 10.8” cu rezoluţie 1920×1280 pixeli şi rată de aspect 3:2, difuzoare stereo poziţionate pe rama laterală, acumulator generos de 8400 mAh, 4GB memorie RAM şi o cantitate decentă de 64GB memorie internă, toate acomodate într-o carcasă solidă cu aspect premium.

Însă preţul incomparabil mai mic trebuie să vină cu unele compromisuri, Chuwi Hi10 Plus schimbând procesorul Intel Atom X7 cu unul din gama inferioară Atom X5. Totodată, în locul unui scut din sticlă Gorilla Glass avem un panou din policarbonat, protecţia la zgârieturi fiind asigurată prin aplicarea unei folii transparente ce poate fi înlocuită la nevoie. În fapt, putem spune despre Chuwi Hi10 Plus că se află într-o categorie aparte, adresând nevoile unui grup de cumpărători pentru care funcţionalitatea şi preţul redus sunt mai importante decât nivelul absolut de performanţă oferit.

Ca şi tabletă de sine stătătoare, Chuwi Hi10 Plus se prezintă într-o carcasă solidă confecţionată din policarbonat, finisată pentru a da impresia de metal şlefuit. Aceasta dispune de conector USB-C şi conector micro USB 2.0, oferind posibilitatea de a transfera fişiere sau utiliza periferice externe fără a deconecta adaptorul AC. Mai mult, avem şi un conector micro HDMI la care putem apela pentru conectarea unui monitor extern sau televizor.

Sunetul este redat prin cele două difuzoare laterale dispuse în stânga şi dreapta ecranului. În practică, audiţia modestă oferită ne va îndrepta mai degrabă către setul de căşti, pe care îl putem conecta folosind intrarea de tip jack 3.5 mm.

Accesul la internet este asigurat prin conexiune Wi-Fi N dual-band, iar pentru periferice şi alte accesorii avem interfaţa Bluetooth. Lista dotărilor este completată cu două camere foto la partea din spate şi deasupra ecranului, fiecare cu rezoluţie 2MP, senzor pentru lumină ambientală, tastă Home de tip capacitiv, respectiv taste Power şi Volum.

Versatilitatea acestui dispozitiv este relevată abia după ce includem în ecuaţie şi tastatura detaşabilă propusă ca accesoriu opţional. Aceasta se fixează ferm de corpul tabletei folosind un sistem de prindere magnetic. Tastatura include balama pentru ecran şi transformă dispozitivul într-un veritabil laptop compact, gata de folosit la birou sau în deplasări.

Tastatura finisată cu aluminiu slefuit la partea din faţă şi policarbonat cu aspect metalic la parea de jos nu necesită alimentare proprie, oferind în schimb doi conectori USB de mărime normală, un touchpad cu suprafaţă generoasă şi taste bine diferenţiate, cu aspect şi acţionare identică celor întâlnite la portabile mult mai costisitoare. Lipseşte însă funcţia de iluminare, fapt ce ar putea incomoda utilizarea pe timp de noapte.

Cu greutate de 686 grame, Chuwi Hi10 Plus nu este cea mai comodă soluţie pentru alungarea plictiselii în călătoriile care se întind pe durata mai multor ore, dar tastatura detaşabilă rezolvă într-un mod elegant acest inconvenient. Însă trebuie avut în vedere că şi aceasta cântăreşte aproape la fel de mult cât tableta, ducând greutatea finală la peste 1Kg. Alegerea nu este întâmplătoare, o tastatură suficient de grea fiind necesară pentru stabilitate, contrabalansând greutatea ecranului.

În carcasa de 8.8 mm grosime, surprinzător de solidă, găsim o configuraţie cu procesor Intel Atom x5-Z8350 din familia „Cherry Trail-T”, construit folosind procesul de fabricaţie pe 14 nm şi echipat cu 4 nuclee de procesare x86 pe 64 biţi, capabile să atingă o frecvenţă de până la 1.92 GHz în modul Turbo, sau 1.44GHz atunci când sunt folosite toate nucleele simultan. În practică, răcirea eficientă a tabletei şi optimizările aplicate de producător permit susţinerea unei frecvenţe de 1.67 GHz

Configuraţia este ajutată cu 4GB memorie RAM DDR3, funcţionând la 1066MHz. În practică, memoria RAM poate fi tactată şi la 1600MHz fără efecte adverse, ajustând setările puse la dispoziţie de BIOS-ul complet utilat. Astfel, putem obţine un mic spor de performanţă, cu preţul diminuării uşoare a autonomiei bateriei. Spaţiul de stocare este asigurat de 64GB memorie internă, dintre care 45 GB revin sistemului Windows 10 şi aproximativ 10 GB sistemului Android. Avem şi un slot microSD pentru expansiune (până la 128GB). Piesa de rezistenţă este însă ecranul de 10.8˝ cu tehnologie IPS , bine iluminat şi cu unghiuri ample de vizibilitate.

Chuwi Hi10 Plus – specificaţii:

  • Ecran: IPS 10. 8˝ cu rezoluţie 1280 pixeli, interfaţă touch capacitivă (multi-touch 10 puncte)
  • Sunet: difuzoare stereo
  • Procesor: Intel Atom X5-Z8350, quad-core, 1.44 GHz (1.92 GHz Turbo), 14 nm
  • GPU: Intel HD Graphics
  • Memorie RAM: 4GB DDR3-LP
  • Memorie internă: 64 GB + slot microSD
  • Camere foto: 2 MP + 2 MP
  • Conectivitate: WiFi N dual-band, Bluetooth 4, microUSB 2.0, USB-C, micro HDMI
  • Acumulator: Li-ion 8400 mAh
  • Sistem de operare: Android 5.1.1 + Windows 10 Home 64 bit
  • Accesorii incluse: adaptor AC (5V, 3A), cablu USB-C pentru alimentare şi conectarea la PC
  • Dimensiuni: 276.4 x 184.8 x 8.8 mm
  • Greutate: 686 grame

Oferta de accesorii opţionale include şi un stylus capacitiv, care ne permite să scriem direct pe suprafaţa ecranului şi să interacţionăm cu aplicaţiile pentru Windows sau Android. Deşi suficient de precis, accesoriul nu include senzori de presiune, fiind astfel mai puţin util celor pasionaţi de desen.

 

Părţi pozitive

Preţ accesibil
Dual boot (Windows 10 şi Android)
Ecran IPS de 10.8˝, cu o bună calitate a imaginii
Acumulator de 8400 mAh cu autonomie bună
Performanţe competitive
Tastatură detaşabilă (opţional)

Părţi negative

Fără receptor GPS
Versiunea de Android este învechită

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult