În timp ce greii industriei anunţă abandonul platformei Windows RT, iar acţionarii Microsoft dau în judecată compania cerând despăgubiri, Nokia face pregătiri pentru lansarea primei sale tablete cu sistem de operare Windows RT. Aparent, data presupusului eveniment de lansare a fost deja fixată, iar oficialii companiei finlandeze trimit invitaţii principalilor parteneri dezvoltatori.
Cu nume de cod Vanquish, misterioasa tabletă ar urma să fie motorizată de chipsetul Snapdragon 800 de la Quallcomm, echipat cu procesor quad-core la 2.15 GHz şi 2GB memorie RAM. Potrivit informaţiilor încă neconfirmate oficial, tableta cu design inspirat de telefoanele Nokia Lumia vine echipată cu ecran Full HD de 10.1 inch, respectiv conectori USB 3.0 şi micro HDMI. Lista accesoriilor ar putea include şi o tastatură detaşabilă prevăzută cu acumulator auxiliar.
Sistemul de operare şi aplicaţiile instalate sunt găzduite pe un SSD cu 32GB spaţiu de stocare.
După cum indică şi detaliile surprinse într-o presupusă imagine de prezentare, tableta prevăzută cu modul Wireless N şi suport pentru conexiuni 4G de internet mobil va putea fi găsită pe teritoriul Statelor Unite, în oferta cu abonament a operatorului de telefonie Verizon. Mai multe detalii am putea afla cu ocazia evenimentului de prezentare planificat de Nokia pentru data de 26 septembrie.