Cum arată tableta Nexus 7 rulând Ubuntu Linux

29.10.2012
Cum arată tableta Nexus 7 rulând Ubuntu Linux

Populara tabletă Nexus 7 a primit suport oficial din partea Canonical, dezvoltatorul Ubuntu Linux, ceea ce înseamnă că putem instala şi rula în mod nativ sistemul de operare Linux, înlocuind versiunea Android livrată cu tableta la momentul achiziţiei.

Ubuntu Linux, compatibil cu tableta Nexus 7

Trebuie ştiut că deşi nu durează mai mult de 30 minute, operaţiunea înlocuirii sistemului Android cu Ubuntu Linux presupune aplicarea procedeului cunoscut sub denumirea de Android Root şi implicit duce la pierderea garanţiei. Mai departe, pentru a trece la instalarea efectivă este necesar să conectăm tableta la un PC pe care rulează deja versiunea Ubuntu Linux 12.04, deoarece paşii necesari pentru instalare nu pot fi parcurşi sub sistemul Windows sau Mac OS.

Odată instalat, sistemul Ubuntu Linux ne întâmpină cu aceeaşi interfaţă disponibilă şi în versiunea pentru PC, respectiv pachetul standard de aplicaţi Linux, printre care şi web browser-ul Firefox.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult