Două victorii şi o înfrângere pentru Samsung în războiul tabletelor

Două victorii şi o înfrângere pentru Samsung în războiul tabletelor

Samsung a mai pierdut o bătălie în războiul european al tabletelor în faţa rivalului Apple, curtea de justiţie din Dusseldorf, Germania, unde cei doi s-au mai întâlnit şi cu alte ocazii, extinzând blocarea temporară a vânzărilor tabletei Galaxy Tab 7.7 pe teritoriul întregii Uniuni Europene. Din fericire, a câştigat altele două.

Războiul dintre cei doi a început acum mai bine de un an, primul produs incriminat de Apple din cauza încălcării unor patente legate de design fiind tableta Galaxy Tab 10.1. Oprită să mai ajungă pe rafturile magazinelor pe teritoriul german începând cu luna septembrie a anului, aceasta a fost urmată de o decizie similară care a afectat modelul Galaxy Tab 7.0. Samsung a lansat două versiuni actualizate pentru acestea, modelele Galaxy Tab 10.1N şi Galaxy Tab 7.0N ajungând pe piaţa germană în noiembrie 2011, respectiv ianuarie 2012.

Modelul Galaxy Tab 7.7, prezentat în luna septembrie a anului trecut, a fost atacat de către Apple chiar înaintea lansării, acesta dispărând din standurile Samsung de la IFA Berlin. După mai bine de nouă luni, epopeea lui s-a terminat în urma verdictului dat de tribunalul german – blocat până acum în Germania, acest model este blocat pe întregul teritoriu al Uniunii Europene.

Odată cu acest verdict, curtea de justiţie din Dusseldorf a validat însă legitimitatea modelului modificat Galaxy Tab 10.1N, decizia anterioară de respingere a pretenţiilor Apple dată de o curte inferioară fiind susţinută de înalta curte regională de justiţie din Dusseldorf. În acelaşi timp, acelaşi organism a validat decizia de limitare a deciziei de blocare a vânzării modelului original Galaxy Tab 10.1 doar la teritoriul german. Astfel, Samsung poate vinde fără probleme modelele Galaxy Tab 10.1 şi Galaxy Tab 7.0 în Europa, cu excepţia Germaniei, pentru care are pregătite modelele cu sufixul N.

Trebuie subliniat însă faptul că această decizie este una temporară, procesul dintre cele două companii fiind încă în plină desfăşurare iar Apple trebuind să plătească garanţii, al căror cuantum nu a fost încă decis, pentru ca acest ordin judecătoresc să poată fi aplicat.

Galaxy Tab 7.7

Urmărește Go4IT.ro pe Google News