Google ar putea extinde oferta de tablete Nexus cu un model de 8.9 inch, cu ecran mai spaţios decât oferă tabletele Nexus 7 şi mai portabilă decât cele din seria Nexus 10.
Potrivit estimărilor furnizate ce specialiştii companiei de analiză IHS Technology, noua tabletă Nexus 8.9 va fi un model cu dotări la nivel premium şi preţ pe măsura listei cu specificaţii. Totuşi, fiind vorba de o tabletă Nexus, putem aştepta ca Google să insiste pe stabilirea unui preţ accesibil, probabil nu mai mare de 299 dolari.
Deşi informaţia nu a putut fi confirmată oficial, se pare că tableta Nexus 8.9 va ieşi din fabricile HTC, producţia de masă urmând să înceapă în luna iulie sau august. Ţinând cont de preţul ceva mai piperat, este aşteptat ca primul lot de tablete să fie disponibil în serie limitată, urmând ca volumul de producţie să crească odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă, dacă răspunsul primit din piaţă este favorabil.
Posibilitatea lansării unei tablete Nexus cu ecran de 8.9 inch este întărită şi de succesul obţinut în prezent cu tableta Kindle Fire HDX 8.9 produsă de Amazon. Aşteptată după jumătatea acestui an, tableta ar putea fi lansată împreună cu reprezentanta celei de-a treia generaţii Nexus 7, a cărei existenţă momentan nu a putut fi confirmată cu certitudine.