HUAWEI a lansat oficial, în cadrul unui eveniment organizat în Malaysia, noua tabletă premium MatePad Pro 13.2.
Începând cu 18 februarie, aceasta va putea fi precomandată și în România prin magazinul oficial HUAWEI Store.
Cel mai important punct forte al noii tablete este display-ul Flexible OLED PaperMatte, cu o diagonală generoasă și un raport ecran-corp de 94%.
Rezoluția 2.8K și luminozitatea maximă de 1000 de niți oferă imagini clare, culori vibrante și un contrast ridicat.
Tehnologia PaperMatte elimină reflexiile, reducând oboseala ochilor și îmbunătățind lizibilitatea chiar și atunci când lumina este puternică.
Tableta este concepută pentru creatori de conținut și profesioniști care au nevoie de un dispozitiv portabil, dar puternic.
Pentru cei care vor să folosească tableta într-un mod similar unui laptop, HUAWEI a inclus în pachet tastatura Smart Magnetic Keyboard.
Aceasta oferă un confort ridicat la tastare și permite utilizatorilor să transforme rapid tableta într-un instrument de lucru eficient.
Tableta mai vine echipată cu aplicații ca HUAWEI Notes și GoPaint, compatibile cu accesoriile NearLink, pentru organizarea ideilor, realizarea de schițe și editarea rapidă a documentelor.
Bateria de 10.100 mAh asigură o autonomie extinsă pentru utilizare pe parcursul întregii zile.
Cu tehnologia HUAWEI SuperCharge, tableta se poate încărca 100% în doar 65 de minute.
În plus, arhitectura de răcire îmbunătățită cu 30% asigură o performanță stabilă chiar și în timpul sarcinilor solicitante, iar senzorul de amprentă lateral oferă un acces rapid și securizat la dispozitiv.
Dispozitivul va fi disponibil pentru precomandă începând cu 18 februarie la prețul de 5.999 lei.
Cei care comandă până pe 7 aprilie beneficiază de un cupon de reducere de 1.000 de lei, reducând astfel prețul final la 4.999 lei.
Modelul vine la pachet cu un stylus HUAWEI M-Pencil și o garanție extinsă de 12 luni.
Totodată, clienții pot achiziționa un mouse pentru doar 9,9 lei și un adaptor de 100W pentru 99 de lei.
Lansarea oficială în magazinele partenere este programată pentru 10 martie 2025.
În paralel, compania desfășoară și campania „Descoperă sezonul tabletelor” pe magazinul online oficial, valabilă până pe 12 martie 2025.
Clienții pot cumpăra și alte modele, cum ar fi MatePad 12 X sau MatePad 11.5 PaperMatte, beneficiind de un M-Pencil gratuit.
Cei care achiziționează aceste modele pot adăuga un adaptor HUAWEI SuperCharge de 66W pentru 49 de lei sau un al doilea M-Pencil pentru 99 de lei.
Pentru cei care caută o tabletă elegantă pentru partenera creativă, HUAWEI MatePad 12 X în nuanța Pink este promovată ca fiind un cadou ideal pentru luna februarie și începutul lunii martie.