iPad 5 şi versiunea compactă iPad Mini 2 vor ieşi sub lumina reflectoarelor peste puţin timp, la un eveniment de prezentare pentru care Apple distribuie deja invitaţii membrilor presei. Între timp, aflăm noi amănunte despre specificaţii şi putem admira carcasele celor două tablete în imagini de prezentare detaliate.
Astfel, în urma evenimentului de presă programat pentru 22 octombrie tabletele din noua serie Apple sunt aşteptate în oferta magazinelor de pe teritoriul Statelor Unite nu mai târziu decât începutul lunii noiembrie.
Potrivit altor surse, compania din Cupertino s-ar putea folosi de ocazie pentru a dezvălui şi alte produse interesante, cum ar fi noua linie de sisteme Mac Pro şi MacBook Pro, bazate pe platforma de procesare Intel Haswell şi puse în valoare cu versiunea OS X Maverick a sistemului de operare Apple.
Revenind la tablete, iPad 5 este mai subţire şi mai plat decât vechiul iPad 4th gen, designul carcasei fiind mult apropiat celui folosit deja pentru tableta iPad Mini. Cât despre noua iPad Mini 2, tableta este aşteptată să folosească un ecran Retina cu rezoluţie 2048×1536, măsurând 7.9 inch în diagonală. Însă rămâne de văzut dacă la interior vom găsi noul chipset A7 cu nuclee de procesare pe 64biţi, sau o soluţie mai puţin costisitoare bazată pe un chip din generaţia anterioară.
După cum arată şi imaginile prezentate, Apple va oferi mai multe variante de culoare pentru ambele tablete, posibil urmând paleta de nuanţe folosită deja pentru seria de telefoane iPhone 5S. Însă din păcate momentan putem admira doar variantele pe negru şi gri (Space Gray) ale celor două tablete.
La fel ca modelul iPhone 5S lansat de curând, noile tablete vor avea senzor de amprente, integrat probabil cu butonul Home de sub ecran. De altfel, această dotare este preluată şi de alţi producători rivali, cum ar fi Samsung şi HTC, cel din urmă având deja pregătit modelul One Max.