Tableta iPad Pro de 9,7” pare să fie un pas înainte pentru această familie de dispozitive Apple, însă compania a omis să dezvăluie un aspect important referitor la hardware-ul intern al acesteia. Deşi a fost prezentată ca o versiune miniaturizată a lui iPad Pro lansat în toamna anului trecut, se pare că şi această variantă este un hibrid între nou şi vechi, conform primelor impresii ale celor care au reuşit să pună mâna pe o unitate de test.
iPad Air 2, lansat în toamna lui 2014, a fost primul dispozitiv cu iOS care a beneficiat de 2 GB memorie RAM. Acest lucru îi permite să ruleze mai multe aplicaţii alăturate în modul Split View, prezent în acest moment doar pe câteva dispozitive mobile de la Apple. iPad Pro 12,7” a venit însă cu 4 GB memorie RAM, fiind o tabletă orientată către profesionişti, iar versiunea de 9,7” părea să vină cu hardware similar. Deşi aceasta integrează acelaşi procesor A9X şi alte funcţii „Pro” similare, inginerii Apple nu au fost generoşi cu memoria RAM.
Noul iPad Pro de 9,7” integrează doar 2 GB memorie RAM, lucru care va fi simţit atunci când utilizatorii vor încerca să ruleze mai multe aplicaţii simultan. Având în vedere complexitatea aplicaţiilor profesionale realizate special pentru acest gen de tablete, trecerea de la o aplicaţie la alta va fi mai lentă, întrucât software-ul care rulează în fundal va fi trecut automat în „hibernare”. Practic odată ce memoria RAM este plină, aplicaţiile deschise anterior sunt „îngheţate” şi repornite atunci când te întorci la ele.
Mai mult ca sigur că decizia a fost făcută pentru a păstra costul tabletei cât mai jos posibil, însă utilizatorii vor fi cei care vor avea de suferit.