Samsung va lansa în perioada următoare noi modele de tablete pentru formatul de 7˝, dispunând de ecrane HD şi acces la internet 4G.
Seria Galaxy Tab A va avea drept reprezentant două tablete entry-level, cu suport WiFi şi 4G (opţional), echipate cu procesor la 1.3 GHz şi o cantitate de 1.5 GB memorie RAM.
Adresată copiilor, seria Galaxy Tab E încadrează ecranul cu o ramă mult mai lată, permiţând manevrarea mai uşoară, atât din poziţie orizontală cât şi verticală. Exceptând designul exterior, cele două serii de tablete ar urma să beneficieze de hardware identic, punând la dispoziţie 8GB memorie internă.
Completând lista preliminară cu specificaţii, avem şi un prim set de imagini neoficiale, prezentând cele două serii de tablete.