Noutăți Apple: iPad Mini 7 cu cip A17 Pro SoC

05.07.2024
Noutăți Apple: iPad Mini 7 cu cip A17 Pro SoC

Anul acesta se vor împlini trei ani de la ultimul iPad Mini. Se pare că Apple lucrează din greu la noi modele de tablete, printre care și un Mini 7. Cel puțin asta reiese dintr-un leak postat de doi utilizatori ai platformei X. Conform acestora, noua tabletă a companiei americane ar urma să fie echipată cu un cip A17 Pro SoC.

iPad Mini 7: Procesor puternic și performanțe de top

Apple a lansat luna trecută iPad Air și două iPad Pro (de 11 și 13 inci). Acum se pare că pregătesc să scoată pe piață alte modele. Lista cu dispozitivele zvonite conține 14 versiuni. Se pare că Apple a renunțat la șase dintre ele (fix primele din lista postată online). Două modele ar fi trebuit să fie echipate cu un cip A14. Celelalte patru ar fi urmat să aibă un cip M3.

Din restul de opt noi tablete, cea care atrage cel mai mult atenția este presupusa iPad Mini 7. Cu atât mai mult cu cât se spune că ar rula același cip folosit de iPhone 15 Pro și 15 Pro Max: A17 Pro SoC. Cele două telefoane se mișcă excelent datorită acestuia, așa că este de așteptat ca și iPad Mini 7 să se bucure de o putere și viteză similare. Mai mult, durata de viață a bateriei din interiorul tabletei ar avea numai de câștigat de pe urma cipului A17 Pro SoC.

Alte modele iPad de interes

Pe lângă noua iPad Mini 7, Apple ar urma să debuteze modele precum M5 iPad Pro și iPad 11 (identificate, în postarea de pe X, ca 15,7 și 15,8). iPad 11 ar folosi un cip A16, același de pe iPhone 14 Pro.

Momentan nu se știu alte detalii nici despre iPad Mini 7, nici despre celelalte produse, dar ele se anunță a fi cel puțin interesante. Vor aduce, cu siguranță, completări importante în ecosistemul celor de la Apple.

Sursa: gadgets360

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Ioana Ioniță
Ioana Ioniță
Ioana a început să scrie de când a descoperit creionul și stiloul. La început poezii pe hârtie, apoi articole pe diverse teme la calculator. Când nu meșterește texte din lumea gagdet-urilor, se plimbă în parc, fotografiază ce o farmecă și mângâie toate pisicile apărute în cale. citește mai mult