Producătorul Prestigio a anunţat lansarea unei noi tablete accesibile din gama dedicată segmentului business, noul MultiPad Consul 7008 4G oferind un ecran compact cu diagonală de 8”, un procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 410 şi conectivitate 4G.
Piaţa tabletelor este concurată puternic de cea a telefoanelor cu ecrane foarte mari, cele din urmă câştigând în special în detrimentul modelelor compacte. În timp ce segmentul de 7-8” va fi cel mai greu afectat, segmentul imediat superior o va duce ceva mai bine, iar Prestigio încearcă să fructifice acest lucru.
Prestigio MultiPad Consul 7008 4G foloseşte un ecran cu diagonală de 8”, panou IPS şi rezoluţie de 1280 x 800 pixeli. Platforma hardware este construită în jurul unui procesor Snapdragon 410, care oferă patru nuclee ARM Cortex-A53 tactate la 1,2 GHz şi un nucleu grafic Adreno 306, însă arhitectura pe 64 de biţi a nucleelor nu este fructificată deoarece tableta foloseşte versiunea 4.4 a platformei Android.
Acest procesor este însoţit de 1 GB de memorie RAM, 8 GB de memorie internă şi un slot MicroSD care permite extinderea acesteia din urmă cu card de cel mult 32 GB. Punctul de atracţie al tabletei este modemul 4G, acesta fiind compatibil cu standardul LTE Cat 4 şi oferind rate de transfer de 150 Mbps pentru download si 50 Mbps pentru upload.
Pe lista dotărilor mai regăsim două camere foto cu senzori de 2 şi 0,3 MP, interfeţe Wi-Fi 802.11 b/g/n şi Bluetooth 4.0, GPS, radio FM, microfon, o pereche de difuzoare si un conector Micro USB 2.0 compatibil OTG. Bateria are o capacitate de 3700 mAh.
Tableta MultiPad Consul 7008 4G foloseşte o carcasă fabricată din material plastic cauciucat şi inserţii metalice, compania încercând să-i ofere un design ceva mai depărtat de nota uzuală cu care am fost obişnuiţi. Carcasa are dimensiuni de 213,5 x 125 x 9,5 milimetri si o greutate de 330 de grame.
Prestigio MultiPad Consul 7008 4G este disponibilă pe piaţă la un preţ de 850 de lei.