Samsung a anunţat Galaxy Tab 3 7.0, o tabletă Android 4.1 uşoară cu facilităţi opţionale de telefonie

29.04.2013
Samsung a anunţat Galaxy Tab 3 7.0, o tabletă Android 4.1 uşoară cu facilităţi opţionale de telefonie

Samsung a anunţat lansarea celei de-a treia iteraţii a celei mai mici game de tablete din portofoliul său, cea cu ecrane de 7”. Noul Galaxy Tab 3 7.0 este o tabletă din gama intermediară, aceasta urmând să fie disponibilă atât într-o versiune Wi-Fi, cât şi într-o versiune cu conectivitate 3G şi suport pentru convorbiri.

Noua tabletă Galaxy Tab 3 7.0 este mai mică şi mai uşoară decât predecesorii săi, preluând designul modelului Galaxy Note 8.0 şi a celorlalte modele de telefoane lansate de Samsung în ultimul an. Aceasta oferă un ecran cu o diagonală de 7” şi o rezoluţie de 1024 x 600 pixeli, platformă hardware fiind constituită dintr-un procesor dual-core necunoscut tactat la o frecvenţă de 1,2 GHz, o memorie RAM cu o capacitate de 1 GB, 8 sau 16 GB de stocare internă, card MicroSD şi o baterie cu o capacitate de 4000 mAh.

Galaxy Tab 3 7.0 are dimensiuni de 188.0 x 111.1 x 9.9 mm  şi o greutate de 306 grame, ceea ce o face una dintre cele mai uşoare tablete disponibile pe piaţă în acest moment. Dotările mai includ o cameră principală de 3 MP şi una frontală de 1,3 MP, GPS, adaptor Bluetooth 3.0 şi interfaţă wireless 802.11 a/b/g/n.

Versiunea Wi-Fi va fi disponibilă începând cu luna mai. Versiunea HSPA, care va oferi şi opţiuni de voce şi chiar un senzor de proximitate în cazul în care intenţionaţi s-o folosiţi ca pe un telefon imens, va fi disponibilă începând cu luna iunie.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News