Samsung Galaxy Note 10.1 va ajunge pe piaţă în această lună

06.08.2012
Samsung Galaxy Note 10.1 va ajunge pe piaţă în această lună

Galaxy Note 10.1, tableta Android 4.0 care-şi trage seva din interesanta combinaţie dintre un telefon şi o tabletă numită Galaxy Note prin preluarea suportului pentru stylus a acestuia, va ajunge pe piaţă în cursul acestei luni şi va fi disponibil pe toate pieţele pe care producătorul Samsung este prezent.

Noul model va oferi un ecran de 10,1″ cu o rezoluţie de 1280×800 pixeli, însă dincolo de această specificaţie deja obişnuită, noul Galaxy Note 10.1 este un salt hardware important de la generaţiile anterioare de tablete. Inima acestei tablete este un puternic procesor Exynos 4 Quad (Exynos 4412) tactat la 1,4GHz, acelaşi care motorizează şi terminalul Galaxy S III, şi este secondat de o memorie RAM cu o capacitate de 2GB şi o stocare internă de 16, 32 sau 64GB care poate fi extinsă cu un card MicroSD.

La aceste dotări, Galaxy Note 10.1 aduce un modul wireless dual-band 802.11 a/b/g/n cu suport MIMO, modul HSPA+ quad-band, Bluetooth 4.0, GPS cu suport GLONASS, conector MHL, două camere foto, una principală de 5MP şi una frontală de 1,9MP şi, în mod evident, celebrul stylus S-Pen.

Tableta va avea dimensiuni de 262 x 180 x 8.9 mm, o greutate de 600 de grame şi va include un acumulator cu o capacitate de 7000mAh. Preţul este momentan necunoscut.

Samsung Galaxy Note 10.1

Urmărește Go4IT.ro pe Google News