Surface Duo, alternativa Galaxy Fold propusă de Microsoft, vine cu un defect de fabricație

06.10.2020
Surface Duo, alternativa Galaxy Fold propusă de Microsoft, vine cu un defect de fabricație

Deși nu vine cu ecran pliabil, Surface Duo este un dispozitiv cu design foarte diferit de cel al produselor smartphone convenționale, atât de mult încât strecurarea unui defect de proiectare sau execuție a produsului finit este practic inevitabilă.

Spre deosebire de produsul lansat de Samsung în urmă cu un an, Microsoft Surface Duo a primit de la bun început aprecieri foarte pozitive, lăudând suplețea și eleganța designului, care excelează prin simplitatea aparentă și faptul că nu pare în niciun fel forțat. Cu toate acestea, Surface Duo nu este deloc un gadget simplist, investigații ulterioare desfășurate prin dezasamblarea și testarea până la distrugere a produsului retail scoțând la iveală un design surprinzător de robust și atent proiectat.

În practică însă, decizia Microsoft de a miza pe aspectul minimalist și finisaje din plastic banal arată deja consecințe, carcasa foarte subțire cedând în puncte unde integritatea structurală este împinsă la limită.

defect Surface Duo

Puțin mai groasă decât lățimea conectorului USB-C, carcasa din plastic se fisurează exact în zona acestuia. Cel mai probabil, defectul este unul pur estetic, construcția având suficientă ranforsare în zona ecranului și șasiul interior pentru a nu afecta integritatea structurală a dispozitivului.

În mod surprinzător, testul de îndoire făcut pe canalul YouTube JerryRigEverything nu a scos la iveală acest defect la tabletele Surface Duo, fapt ce indică mai degrabă o problemă cauzată de uzură accelerată și nu singur incident manifestat prin lovirea sau torsionarea carcasei.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult