Tabletele Apple pierd cotă de piaţă, în timp ce rivalii Lenovo şi ASUS sunt în creştere

25.07.2014
Tabletele Apple pierd cotă de piaţă, în timp ce rivalii Lenovo şi ASUS sunt în creştere

Apple a publicat acum două zile rezultatele financiare pentru cel de-al doilea trimestru calendaristic din acest an, şi tabletele iPad au fost, pentru al doilea trimestru consecutiv, în declin. Conform datelor publicate de IDC, Apple rămâne încă cel mai puternic producător de tablete, însă cota sa de piaţă se diminuează văzând cu ochii.

În cel de-al doilea trimestru al acestui an, piaţa tabletelor a scăzut cu 1,5 procente de la valorile atinse în primele trei luni ale anului, producătorii reuşind să vândă 49,3 milioane de unităţi. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, aceste cifre de vânzări reprezintă o creştere de 11 procente, confirmând astfel prognozele de încetinire sesizabilă a ritmului de creştere de la finele anului trecut.

Apple rămâne încă cel mai mare producător de tablete, compania reuşind să vândă 13,3 milioane de exemplare. Aceasta reprezintă însă o scădere de 9 procente faţă nivelul performanţei de acum un an, când compania a vândut 14,6 milioane de unităţi, iar cota de piaţă a companiei a ajuns acum la 26,9 procente.

Rivalul Samsung se poziţionează pe locul secund, compania vânzând 8,5 milioane de tablete şi adjudecându-şi 17,2 procente din piaţă. Compania s-a bucurat de o creştere anuală redusă, de numai 1,6 procente, însă a pierdut puţin din cota de piaţă.

Locurile trei, patru si cinci sunt ocupate, în aceasta ordine, de Lenovo, ASUS şi Acer. Primele două companii s-au bucurat de creşteri frumoase de 64,7, respectiv 13,1 procente, însă cei de la Acer nu par să găsească soluţia câştigătoare şi scad dramatic cu 36,3 procente.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News