Top 10: cele mai bune tablete din 2013

Top 10: cele mai bune tablete din 2013

Anul 2013 a fost unul bun pentru producătorii de tablete, în special pentru cei care dezvoltă produse Android. La finele anului trecut, Apple era încă regele pieţei tabletelor brand name şi se bucura de o cotă de piaţă bună, deşi aflată în scădere. După cum se preconiza încă din toamna lui 2012, vânzările de tablete Android le-au depăşit însă pentru prima oară pe cele iOS la jumătatea acestui an, iar Apple nu mai este liderul categoric al acestei pieţe.

Chiar dacă ponderea vânzărilor de tablete iPad a scăzut sub 50 de procente din totalul modelelor livrate de producătorii consacraţi, Apple reprezintă încă o forţă redutabilă şi este încă cel mai puternic producător de tablete, lansarea noilor iPad Air şi iPad Mini cu Retina Display urmând, cel mai probabil, să-i ajute să recupereze ceva cotă de piaţă. Iar dacă progresul făcut de platforma Android este îmbucurător, nu trebuie să uităm că a fost totuşi nevoie de efortul tuturor producătorilor mari de tablete Android pentru a obţine această victorie.

În acest an am asistat la implicarea unui număr mai mare de producători consacraţi în piaţa tabletelor ieftine, un lucru benefic ţinând cont că şi acest segment de piaţă îşi doreşte un nivel de calitate satisfăcător chiar dacă nu dispune de fondurile achiziţionării unor modele superioare. Legat de această tendinţă, s-a observat şi accentul mai mare pus pe calitatea ecranelor şi pe conectivitatea 3G, care s-a răsfrânt chiar şi către zonele inferioare de preţ. În final, Intel, un întârziat la petrecerea mobilităţii, s-a bucurat de o revenire promiţătoare cu Bay Trail-M şi a mai redus din handicapul pe care tot ea l-a creat.

Trăgând o linie, 2013 a fost însă un an al evoluţiei, nu al revoluţiei. Tabletele au devenit mai rapide, mai uşoare sau mai eficiente energetic, însă nu am văzut nici o tehnologie cu adevărat nouă, ci doar rafinări ale produselor de acum un an. Acest aspect nu a împiedicat însă evoluţia frumoasă a pieţei: conform datelor estimative, din momentul ce 2013 nu s-a încheiat încă, în acest an s-au vândut circa 220 de milioane de tablete, o creştere de mai bine de 50 de procente faţă de nivelul anului anterior.

Înainte de a purcede către topul anului, trebuie subliniat că acest clasament nu este unul făcut doar pe criterii de performanţă sau calitate, ci a luat în seamă şi avantajele software sau hardware, preţul, aspectele deosebite, popularitatea şi modul în care noile produse au evoluat faţă de generaţia anterioară, sau, pe scurt, un top al produselor care s-au făcut remarcate şi au avut ceva de spus.

Locul 10: ASUS MeMO Pad HD7

Piaţa tabletelor accesibile cu un preţ de cel mult 700 de lei oferă o diversitate copleşitoare de modele, însă puţine dintre acestea se fac şi remarcate prin ceva pozitiv deoarece majoritatea sunt modele chinezeşti ODM „white box” redenumite. Cel mai mic membru al familie MemoPad, HD7, ne arată că se pot obţine şi tablete cu preţ scăzut şi calitate mulţumitoare atunci când producătorul îşi dă interesul.

Bazat pe un procesor MediaTek quad-core, produsul MemoPad HD7 are performanţe CPU rezonabile, însă performanţa în jocuri nu este grozavă. Oferită însă la un preţ de circa 700 de lei, tableta MemoPad HD7 oferă un ecran IPS de 7” cu rezoluţie 1280 x 800 pixeli cu o calitate suficient de ridicată, o construcţie mulţumitoare pentru această gamă de preţ şi o autonomie  bună, ceea ce o face o opţiune excelentă dacă nu vreţi să cheltuiţi prea mult pe o tabletă dar nici nu vreţi să aruncaţi banii pe fereastră.

Locul 9: Samsung Galaxy Note 8.0

Cel mai mic membru al familiei de tablete Galaxy Note  preia celebrul digitizor încorporat în ecran, stiloul digital S-Pen şi aplicaţiile sau opţiunile software menite să le pună în valoare, fiind o bună opţiune pentru cei care au nevoie de aceste instrumente pentru desene, schiţe sau scris de mână.

Bazat pe un cip mai vechi care a motorizat şi telefonul Galaxy Note II, tableta Samsung oferă însă o performanţă încă bună. Tableta oferă un ecran PLS bun cu diagonala de 8” şi rezoluţie de 1280 x 800 pixeli şi o carcasă subţire şi uşoară, singurul aspect mai puţin plăcut fiind preţul cam ridicat, mai ales în cazul versiunii cu conectivitate 3G.

Locul 8: ASUS Transformer Book T100

Nici o tabletă cu Windows 8 sau Windows RT nu a reuşit să intre în topul celor mai bune produse de acum un an deoarece acestea erau mult prea noi şi nu dovediseră încă nimic. Chiar dacă acestea sunt încă departe de o poziţie din care ar putea ridica pretenţii în faţa modelelor Android sau iOS, actualizarea Windows 8.1, procesoarele Bay Trail şi numărul crescut de aplicaţii Modern UI le fac din ce în ce mai interesante, mai ales dacă aveţi nevoie de o tabletă destinată productivităţii.

Asus Transformer Book T100 este un produs interesant deoarece împerechează o tabletă low-power Windows 8 cu o tastatură hardware, ceea ce-i permite totodată să continue şi linia aproape defunctă a netbook-urilor. Noul procesor Intel este vizibil mai rapid decât generaţia anterioară, autonomia este foarte bună, greutatea este redusă iar sistemul de operare vine însoţit de Office Home & Student 2013, ceea ce-l face o unealtă bună pentru lucru. Construcţia, în special tastatura, nu excelează, însă şi preţul de 1800 de lei este foarte bun.

Locul 7: ASUS Transformer TF701

În 2012, Tegra 3 a fost cel mai popular cip în rândul producătorilor de tablete Android, fiind chiar greu să găseşti un model performant care să folosească altceva. Extrem de puternicul Tegra 4 a avut însă o soartă mai grea în 2013, iar amatorii de jocuri care-şi doresc un produs extrem de puternic nu au prea multe opţiuni.

Din multe puncte de vedere, Transformer TF701 ar fi putut sa obţină un loc mai bun în clasamentul acestui an, mai ales că şi preţul acesteia este mai mic decât cel al modelelor cu tastatură oferite până acum de ASUS. Tableta pune la un loc un ecran IPS de 10,1” cu o rezoluţie spectaculoasă de 2560 x 1600 pixeli, un procesor foarte puternic, o tastatură detaşabilă cu baterie încorporată şi o carcasă din aluminiu. Din păcate, procesorul NVIDIA este prea gurmand şi prea cald, penalizând drastic autonomia şi plăcerea utilizării, iar performanţele interfeţei sunt prea slabe pentru un model atât de puternic.

Locul 6: LG G Pad

LG este unul dintre acei producători de telefoane mobile care nu a reuşit să se facă remarcat şi pe piaţa tabletelor, compania făcând o încercare lipsită de succes în 2011 şi retrăgându-se apoi cu coada între picioare. După doi ani, LG s-a întors cu temele bine făcute şi a lansat tableta G Pad.

Vizând sectorul intermediar al tabletelor cu diagonale de 8 – 8,5”, G Pad este un produs care impresionează. Oferit la un preţ rezonabil de 1500 de lei, aceasta oferă un ecran IPS bun cu diagonală de 8,3” şi rezoluţie de 1920 x 1200 pixeli, un puternic procesor Qualcomm Snapdragon 600 şi o carcasă subţire şi uşoară fabricată din aluminiu şi plastic de bună calitate. La aceste dotări se adaugă un software complex şi rapid, difuzoare puternice şi suport Miracast, toate aceste caracteristici făcând din G Pad un companion multimedia foarte bun.

Locul 5: Sony Xperia Tablet Z

Japonezii de la Sony au debutat destul de prost cu tabletele Tablet P şi Tablet S, însă Xperia Tablet S a fost un produs vizibil îmbunătăţit iar Xperia Tablet Z a fost de-a dreptul o surpriză. Bazată pe deja celebru design OmniBalance care a fost lansat împreună cu telefonul Xperia Z, tableta Sony impresionează cu carcasa extrem de subţire şi uşoară care o fac una dintre cele mai confortabile tablete testate vreodată.

Deşi foloseşte un cip ceva mai vechi, APQ8064, diferenţele faţă de Snapdragon 600 sunt suficient de mici pentru a fi trecute cu vederea, iar Xperia Tablet Z rămâne oricum o tabletă performantă. Printre atuurile acestui produs se mai remarcă ecranul de 10,1” foloseşte un panou IPS cu rezoluţie de 1920 x 1200 pixeli sau carcasa bine construită care plusează cu rezistenta la praf şi umezeală, singurele dezavantaje fiind preţul cam mare şi autonomia cam mică.

Locul 4: Samsung Galaxy Note 10.1 2014

Versiunea anterioară a tabletei Galaxy Note 10.1 a dezamăgit din cauza rezoluţiei mici a ecranului, dezamăgitoare pentru un model scump în condiţiile în care concurenţa trecuse la rezoluţii Full HD cu aproape jumătate de an înainte. De data aceasta, Samsung nu a mai ratat, iar Galaxy Note 10.1 2014 preia designul uşor împrospătat al telefonului Galaxy Note 3 şi îl completează cu un impresionant ecran SLCD de 10,1” cu o rezoluţie de 2560 x 1600 pixeli.

Bazată pe un puternic procesor Qualcomm Snapdragon 800, Galaxy Note 10.1 2014 este una dintre cele mai puternice tablete pe care le puteţi găsi astăzi pe piaţă, acesta oferind în plus şi o memorie RAM generoasă cu o capacitate de 3 GB şi o baterie care-i oferă o autonomie bună. Ca în cazul oricărui alt produs din familia Note, nu trebuie uitate digitizorul şi stiloul digital S-Pen produse de Wacom, care o fac un instrument excelent pentru artiştii digitali sau cei care vor doar să scrie de mână diverse tipuri de însemnări.

Locul 3: Apple iPad Mini cu Retina Display

După ce ne-au spus ani de zile că tabletele mai mici de 10” nu contează, Apple a fost nevoită să-şi înghită cuvintele şi să lanseze tableta iPad Mini. Modelul anterior a fost practic doar un iPad 2 cu ecran mai mic şi o carcasă nouă, însă noul model cu Retina Display aduce ceea ce utilizatorii şi-ar fi dorit de la bun început: un procesor modern şi un ecran cu densitate ridicată.

Bazat pe acelaşi procesor Apple A7 din telefonul iPhone 5S, noul iPad Mini oferă un ecran IPS de 7,9” cu o rezoluţie de 2048 x 1536 pixeli al cărui panou, problematic de la bun început, nu are aceeaşi calitate cu cea oferită de ruda sa mai mare de 9,7”. Acesta rămâne însă un ecran bun, iar produsul iPad Mini cu Retina Display plusează cu performanţele sale foarte bune, cu autonomia generoasă, cu carcasa subţire, uşoară şi solidă şi cu un ecosistem foarte bun de aplicaţii software optimizate pentru tablete, ceea ce-l face cea mai bună alegere din gama intermediară a dimensiunilor.

Locul 2: Google Nexus 7 2013

Parteneriatul dintre ASUS şi Google ne-a adus acum un an o tabletă excelentă, Nexus 7, iar versiunea actualizată din 2013 merge mai departe şi ne oferă un produs excelent la un preţ fără concurenţă. În plus, la fel ca în cazul oricărui alt produs Nexus, tableta este extrem de atractivă şi pentru că oferă acces rapid la cele mai noi versiuni ale platformei Android.

Mai uşoară şi mai subţire decât modelul anterior, mica tabletă de 7” oferă un ecran IPS excelent cu o rezoluţie de 1920 x 1200 pixeli, o platformă hardware puternică, o baterie cu o autonomie suficient de bună. Tableta duce lipsa unor anumite dotări care constituie avantaje ale platformei Android în faţa rivalului iOS, cum ar fi portul HDMI, slotul MicroSD sau suportul OTG, însă acestea umbresc prea puţin impresia lăsată de o tabletă excelentă oferită la un preţ bun pe care este imposibil să nu o iubeşti.

Locul 1: Apple iPad Air

După ce a folosit, timp de trei generaţii, acelaşi design, emblematica tabletă iPad de la Apple a primit o actualizare majoră de design şi o nouă denumire. Trăgându-şi seva din forma modelului iPad Mini, noua iPad Air oferă o carcasă mult mai subţire şi mult mai uşoară, aceasta aducând şi un spor vizibil de ergonomie plin utilizarea unui ecran cu margini înguste şi a unei carcase cu muchii mai puţin deranjante.

Folosind o versiune uşor modificată a procesorului Apple 7, iPad Air este un produs foarte puternic care aduce în plus faimosul ecran cu diagonală de 9,7”, rezoluţie de 2048 x 1536 pixeli şi panou IPS cu o acurateţe excelenta a culorilor. În plus, optimizările hardware făcute de Apple îi oferă acestei tablete o autonomie excelentă, un lucru mai greu de obţinut în cazul unui model de vârf cu performanţe foarte bune şi ecran luminos. La fel ca toate produsele Apple de până acum, iPad Air este penalizat de limitările hardware şi software Apple şi de preţul ridicol cerut pentru modelele cu capacitate mai mare de 16 GB, însă oferta hardware, coroborată cu un ecosistem generos de aplicaţii optimizate pentru tablete, îi permit să rămână în topul ierarhiei tabletelor şi în acest an.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News