2008 – certitudini, zvonuri, speranţe, Service Pack-uri şi telefoane

2008 - certitudini, zvonuri, speranţe, Service Pack-uri şi telefoane
Telefoanele anului

Google Android

Cel mai aşteptat terminal mobil al lui 2008 va fi cu siguranţă Google Android. De fapt, Android este doar un sistem de operare, nu un telefon propriu-zis. Dar are în spate o alianţă numită Open Handset Coalition în care se regăsesc câteva zeci de jucători din industria telecomunicaţiilor. Unde mai adăugăm că liderul alianţei este Google şi că tot ce poartă brandul Google atrage atenţia.

Google Android

Google promite o experienţă revoluţionară prin Android-ul său, însă până acum nu ne-a oferit decât frânturi de informaţii. Cel mai probabil, primul telefon cu Google Android va ajunge pe piaţă spre sfârşitul acestui an şi va fi un HTC. Vor urma apoi şi alte mărci de telefoane. Tot ce putem spera este că va însemna mai mult decât iPhone.

iPhone2

Deşi oficialii Apple, nu au dat prea multe informaţii despre acest subiect, este posibil ca în acest an să fie lansat un upgrade de iPhone. Şi ca orice upgrade ar trebui să aibă şi unele facilităţi noi. Nu cred funcţiile multi-touch vor fi îmbunătăţite. În schimb, s-ar putea să apară suportul pentru 3G şi bluetooth real. Poate se va lucra şi la funcţiile de bază gen copy&paste care vor face din iPhone mai mult decât un telefon la modă.

iPhone

Nokia Eco Sensor

Chiar dacă nu va fi la fel de popular ca N95, Nokia Eco Sensor se va dovedi una dintre cele mai interesante apariţii în peisajul comunicaţiilor mobile. Acest terminal beneficiază de senzori care pot afişa calitatea mediului înconjurător şi starea de sănătate (puls, tensiune, temperatură etc.) a proprietarului.

Nokia Eco Sensor

În afară de produsele menţionate, vor mai cu siguranţă multe alte telefoane interesante pe parcursul acestui an. Următorul val de noutăţi va veni cu ocazia 3GSM, cea mai importantă expoziţie din industria telecomunicaţiilor.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News