Într-o piață a smartphone-urilor cu atât de mulți jucători, achiziționarea unui telefon nou poate fi un proces puțin confuz. Există o mulțime de modele din care poți să alegi, fiecare având caracteristicile sale, și este perfect normal să îți dorești un telefon cu un raport performanță – preț cât mai bun. Vestea bună este că există astfel de telefoane și te invităm să urmezi sfaturile din micul nostru ghid pentru a cumpăra un telefon performant la un preț bun.
Atunci când vrei să îţi achiziţionezi un telefon nou, încearcă să nu te gândeşti din prima la numele producătorului. Pune pe listă caracteristicile care te interesează și apoi alege câteva modele care îţi satisfac nevoile. Dacă îţi doreşti un telefon cu putere mare de calcul, ar trebui să fii atent la procesor şi memoria RAM. Un telefon pentru jocuri, pe lângă cele două caracteristici anterioare, va trebui să aibă şi o capacitate mare a bateriei. Dacă foloseşti telefonul mai mult pentru online decât pentru jocuri sau fotografii, alege un telefon 5G, care îţi poate oferi o viteză de navigare superioară (și astfel te pregătești și pentru momentul în care rețelele 5G vor fi disponibile la scară largă). Poți folosi în research-ul pentru noul tău telefon și acest articol de la Zoom by Vodafone, unde vei găsi o serie de modele accesibile, care nu fac rabat de la performanţă.
Există o mulţime de site-uri care au ca scop testarea telefoanelor şi crearea de review-uri argumentate. Acestea postează configurația completă a telefonului, video cu unboxing şi diferite teste. Unul dintre ele este Antutu, un instrument care măsoară performanța telefoanelor. Specialiştii de la Antutu publică periodic o lista cu scorurile celor mai puternice telefoane.
După ce ai făcut research-ul şi ai obţinut o listă scurtă cu smartphone-uri, următorul pas este să le testezi. Mergi în magazinele care vând telefoane, anunţă vânzătorul că intenţionezi să achiziţionezi un telefon nou, care ar fi modelele care te interesează şi că ţi-ai dori să vezi experienţa de utilizare. Joacă-te cu ele, navighează pe internet, fă câteva poze, simte-le. În acest fel îţi vei ști ce telefon ar fi potrivit pentru tine.
Exista posibilitatea să pici în capcana dorinţei de a cumpăra un telefon cu o configuraţie bună, la un preţ foarte mic, dar care este second hand. Un telefon folosit poate avea probleme care, la prima vedere, nu sunt vizibile. O baterie cu multe cicluri de încărcare se va descărca mult mai repede, de exemplu. De asemenea, nu ştii dacă telefonul a avut sau nu şocuri, chiar dacă ecranul este întreg sau nu prezintă zgârieturi. Așa că prețul foarte mic pe care îl plătești acum se poate transforma curând într-o pagubă, telefoanele la mâna a doua putându-se defecta în orice moment.
În contrast, marele avantaj al unui telefon nou este că are cel puțin 2 ani garanție, timp în care poți beneficia de gratuitate la o eventuală reparație.
Operatorii de telefonie mobilă îţi oferă posibilitatea de a achiziţiona un abonament la care primeşti un smartphone la preț redus. Astfel îți poți achiziționa un telefon mobil performant la un preț mult mai mic sau chiar gratuit, în funcție de valoarea abonamentului.
Foto: Pixabay