8 telefoane lansate în 2018 pe care merită să le cumperi şi în 2020

17.02.2020
8 telefoane lansate în 2018 pe care merită să le cumperi şi în 2020

Telefoanele cele mai noi vin de obicei cu cele mai bune camere, cele mai performante procesoare şi acces la cele mai noi tehnologii, însă acestea sunt dedicate unui public restrâns, dispus să dea chiar şi peste 1.000 de euro pentru un dispozitiv în prima zi. De cele mai multe ori este însă mai avantajos să aştepţi câteva luni sau chiar un an până când dispozitivul ajunge la un preţ rezonabil.

Avantajul telefoanelor high-end este însă că rezistă mai mult în timp din punct de vedere al performanţei, aşa că am realizat o listă cu dispozitive puternice din 2018 pe care încă merită să le cumperi chiar şi în 2020, chiar dacă ar putea fi considerate a fi „vechi”. Mai mult, acestea sunt încă pe lista celor cu suport software activ din partea companiilor, deci ar trebui să primească în continuare actualizări software cel puţin un an de acum înainte.

1. Samsung Galaxy Note9: pachetul complet

Galaxy Note9 (review) a fost unul dintre cele mai bune telefoane din 2018 şi totodată cel mai „complet” pachet, oferind atât un stylus, ceva ce nu găsim în gama high-end decât pe telefoanele din seria Note de la Samsung, cât şi un jack pentru căşti şi chiar un slot pentru card microSD. Generaţia Note10 a renunţat la jack-ul de căşti, iar modelul Note10 de bază nu mai oferă slot pentru card. Credem astfel că Note9 este cea mai bună alegere pentru un telefon din 2018 în 2020, având câteva avantaje importante chiar şi peste noul model din gamă. De asemenea, acesta a primit update la Android 10 de curând, cu tot cu interfaţa One UI 2 şi există o posibilitate mare ca Samsung să aducă inclusiv Android 11 pe acest model.

2: Huawei Mate 20 Pro: o cameră care încă performează foarte bine

Cei care îşi doresc un telefon cu cameră foto performantă la un preţ foarte bun pot opta pentru Mate 20 Pro (review). Acesta este unul dintre primele telefoane de pe piaţă care au oferit formatul de camere folosit acum de toate companiile importante din industrie, fiind echipat cu o cameră wide, una ultra-wide şi una cu zoom. De asemenea, acest model beneficiază de un sistem de deblocare facială avansat, similar cu cel de pe iPhone, pe lângă un senzor de amprentă în ecran.

3. iPhone XR: un iPhone de buget, aproape la fel de performant precum cele noi

Am pus modelul iPhone XR (review) pe o treaptă superioară faţă de iPhone XS pentru că în 2020 acest model îşi merită mai mult preţul decât varianta din gama „premium”. Acesta are un design extrem de similar cu iPhone 11, singura diferenţă notabilă fiind modulul de cameră. Ecranul LCD cu rezoluţie mică ar putea să îi ţină pe câţiva doritori departe, însă telefonul oferă în continuare unul dintre cele mai performante procesoare de pe piaţă (Apple A12, acelaşi de pe iPad Air 3 şi Mini 5), o cameră wide performantă, deblocare facială avansată şi o autonomie foarte bună. Fiind lansat în 2018, iPhone XR ar putea rămâne la zi cu actualizările software până în 2023, dacă Apple păstrează tradiţia de a actualiza telefoanele în viitor pentru 5 ani.

4. Huawei P20 Pro: telefonul care a pus Huawei pe hartă

Modelul P20 Pro (review) de la Huawei este cel care a pus compania pe primele locuri în topul celor mai bune camere de smartphone-uri, loc pe care a rămas până de curând, când Xiaomi a reuşit să doboare modelul Mate 30 Pro cu noul Xiaomi Mi 10 Pro. Chiar şi la 2 ani de la lansare, P20 Pro încă beneficiază de o cameră foto foarte performantă şi o cameră cu zoom 3X pe care multe modele încă nu o au. De asemenea, P20 Pro este pe lista telefoanelor care încă primesc update-uri pentru software-ul EMUI de la Huawei şi probabil că va mai rămâne pe listă încă un an de acum înainte.

5. Pocophone F1: originalul flagship de buget

Pocophone F1 a fost un telefon extrem de ieftin la momentul lansării, având în vedere hardware-ul pe care îl integrează. Acesta a fost primul „flagship ieftin” de pe piaţă şi a pornit o întreagă categorie de dispozitive, care este acum dominată de nume precum Realme, Redmi şi Vivo în Asia. Chiar dacă hardware-ul său nu mai este atât de performant în comparaţie cu alte modele din listă, acesta poate să ofere în continuare o experienţă de utilizare foarte bună, iar Xiaomi încă lansează actualizări software pentru acest model. Ba chiar faţă de 2018, când a fost lansat, telefonul a primit chiar şi câteva update-uri care i-au oferit acces la câteva capabilităţi noi, precum redarea de conţinut HD de pe Netflix.

6. Samsung Galaxy S9+: un model încă performant

Galaxy S9+ (review S9) este singurul model din gama S9 pe care putem să îl recomandăm în 2020. Chiar dacă modelul S9 standard este la fel de performant, acela a fost „faimos” pentru autonomia sub medie. Cu un acumulator mai mare şi o cameră cu zoom integrată, modelul Galaxy S9+ este încă un telefon foarte capabil de la Samsung. Faptul că încă primeşte actualizări software este de asemenea un punct în favoarea lui.

7. OnePlus 6T: diferenţe minore faţă de modelele mai noi

OnePlus 7 şi 7T sunt unele dintre cele mai interesante telefoane de pe piaţă, însă cei care vor să facă economii pot opta în continuare pentru OnePlus 6T, experienţa de utilizare faţă de noile modele fiind aproape identică. OxygenOS este în continuare unul dintre cele mai bine optimizate sisteme de operare bazate pe Android de pe piaţă şi funcţionează la fel de bine pe 6T precum pe modelele mai recente. Diferenţele majore ar fi la nivelul camerelor foto, modelul 6T fiind doar „decent” pentru standardele din prezent. Desigur, faţă de OnePlus 7T, ecranul la 60 Hz este de asemenea un dezavantaj. Totuşi, OnePlus 6T este în continuare un telefon „flagship” de buget, chiar dacă a fost lansat în urmă cu un an şi jumătate.

8. iPhone XS/XS Max: pentru cei care vor un iPhone cu OLED la preţ mai mic

Am lăsat la final modelele iPhone XS şi XS Max (review), întrucât noile iPhone 11 au adus îmbunătăţiri la majoritatea capitolelor, în afară de design. Dacă vrei neapărat un iPhone şi nu ai bani de un Pro din 2019, modelele XS şi XS Max vor oferi o experienţă de utilizare foarte similară. Diferenţa majoră va fi la nivelul camerelor foto, cele de pe XS Max fiind lipsite de camera ultra-wide. Apoi, autonomia este inferioară pe variantele XS. Totuşi, Apple va oferi cu siguranţă suport software încă trei ani de acum înainte pentru aceste telefoane. Modelele XS rămân însă doar pentru cei care pun o importanţă deosebită pe calitatea display-ului, întrucât iPhone 11 în varianta de bază ar fi în 2020 un telefon mult mai potrivit pentru cei care doresc performanţă foto şi autonomie. Dacă vrei neapărat un iPhone cu ecran OLED însă, variantele XS şi XS Max rămân cea mai bună opţiune de „buget”.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult