Acer a mai încercat în trecut realizarea unui PDA Ferrari. N 50, prima tentativă, nu a reuşit să îşi atingă scopul şi a ramas doar un PDA. Lucrurile stau cu totul altfel la c500, după ce a trecut deja rigorile FCC şi, cel mai probabil, va fi lansat încurând pe piaţă şi în versiunea Ferrari.
c500 este un PDA de nivel mediu şi nu poate fi comparat cu performanţele maşinii al cărei nume îl poartă. Unul dintre elementele care pot ridica din start întrebări legate de performanţă este achiparea acestuia cu un sistem de operare Windows Mobile 5.0. Calitatea display-ului lasă şi el de dorit pentru un dispozitiv al anului 2007, respectiv 2.8” QVGA.
c500 este dotat cu un procesor Samsung la 300 MHz, 64 MB SDRAM şi 128 MB memorie internă pentru sistemul de operare şi aplicaţiile aferente. PDA-ul mai este dotat cu Bluetooth şi WiFi pentru conexiunile wireless şi cu un port de expansiune SD cu suport SDIO.