Allview a lansat noul său smartphone X4 Soul, un model mid-range premium, dedicat celor care sunt pasionaţi de fotografie. Acesta beneficiază de două camere pe partea din spate, care sunt folosite pentru a crea un efect de bokeh artistic după realizarea fotografiei. De asemenea, camera frontală beneficiază de un senzor cu rezoluţie mare cu blitz.
X4 Soul de la Allview vine echipat cu un display Full HD de 5,5” cu panou IPS, care este protejat de un panou de sticlă curbată Gorilla de la Corning. În interior se regăseşte un chipset MediaTek octa-core la 2.0 GHz, 4 GB memorie RAM, 64 GB spaţiu de stocare şi posibilitatea de a alege între două cartele SIM, sau o singură cartelă şi un card microSD de până la 128 GB. Modemul 4G este compatibil cu standarul LTE Cat 6, cu viteze de până la 300 Mbps.
Spatele dispozitivului este realizat în totalitate din aluminiu, şi găzduieşte cele două camere foto, cu senzori de 5, respectiv 13 megapixeli cu obiectiv f/2.0. Camera de pe partea din faţă vine cu senzor de 13 megapixeli şi obiectiv cu deschidere de 80 de grade. La capitolul funcţii speciale, avem un senzor de amprentă care poate securiza un „Spaţiu Privat”, unde pot fi stocate documente criptate, o funcţie Anti-Call recording şi Camera Guard, care blochează accesul neautorizat la camera foto.
Allview X4 Soul intră în oferta magazinelor la preţul de 1.699 lei şi va fi disponibil în oferta Digi pentru abonamentele din gama Optim.