Se zvoneşte că Samsung va oferi un update la noul Android L pentru modelele Galaxy S5 şi Galaxy Note 4. Acesta este programat să apară la sfârşitul anului, însă până în prezent nu ştiam exact ce va aduce noua versiune pe telefoanele Samsung din punct de vedere vizual şi funcţional. Din fericire, compania coreană nu poate să ascundă nici măcar versiunile timpurii ale sofware-ului său, aşa că există deja imagini şi filmări cu Android L rulând pe un S5.
După cum era de aşteptat, la o primă vedere, diferenţele sunt minore. Nu numai că Samsung nu va renunţa la TouchWiz, dar încearcă să păstreze cât mai multe elemente ale interfeţei sale şi să adapteze noile funcţii ale sistemului de operare la aceasta. Cu toate acestea, au fost făcute retuşuri.
Aplicaţiile personalizate de Samsung de pe Galaxy S5, precum cele pentru setări, apeluri, notiţe, alarme şi cam tot ce vine preinstalat, au primit ajustări vizuale. Acestea oferă un aspect mai plat, care este în ton cu noul Material Design de la Google, care va debuta odată cu Android L. Fiind o versiune nefinisată, niciuna dintre aplicaţii nu oferă animaţiile fluide pe care le-am văzut în prezentările Google de până acum. Ecranul de blocare integrează noile notificări din următorul Android, însă limitează numărul itemelor afişate. Google include aici 4 notificări, în timp ce Samsung a ales să afişeze doar două.
Puteţi observa din clipul de mai sus că Samsung mai are de lucrat la optimizarea sistemului de operare pentru S5, însă compania nu pare să se grăbească să lanseze acest update. Cu siguranţă Google va interzice tuturor producătorilor de smartphone-uri şi tablete să lanseze orice variantă de Android L înainte ca software-ul să debuteze în mod oficial într-o variantă finală AOSP. Având în vedere că Google pare să pregătească lansarea noului Android şi a unui nou phablet la sfârşitul lunii octombrie, o lansare în decembrie a update-ului Samsung pare plauzibilă.