Samsung nu se grăbeşte de obicei să lanseze noi versiuni de Android pentru smarpthone-urile sale, multe fiind actualizate abia după jumătate de an după modelele Pixel şi cele ale altor companii. Se pare însă că intern se lucrează de zor la următoarea versiune de software pentru modelele existente, cât şi pentru cele viitoare, care va aduce Android Pie pe dispozitivele Galaxy, cu un design complet nou pentru interfaţa Samsung Experience.
Cei de la xda-developers au intrat în posesia noului software la care Samsung lucrează, într-o versiune nefinisată, dar care poate să ne ofere o privire de ansamblu asupra planurilor pe care producătorul coreean le are. Vorbim despre un nou Samsung Experience, acum la versiunea 10.0, care abandonează tema „albă” de până acum, în favoarea unor meniuri închise la culoare, mai „spaţioase”, care să folosească mai mult din suprafaţa ecranului telefonului.
De fapt, interfaţa Samsung Experience 10 pare chiar să irosească foarte mult spaţiu, în special în partea de sus a ecranului, cu puţin text. Majoritatea elementelor pe care utilizatorul le va folosi sunt mutate în partea de jos, decizie care va garanta un mai mare confort în utilizare pe dispozitivele echipate cu ecrane mari. Totul este de asemenea mult mai rotunjit, iar majoritatea aplicaţiilor proprietare au mutat butoanele de navigaţie prin pagini în partea de jos, ceva ce am văzut în ultima perioadă şi la versiunea AOSP de Android 9.0 Pie de la Google.
Toate elementele grafice din aplicaţii precum Bixby, aplicaţiile de telefonie, mesagerie, cameră, setări şi chiar centrul de notiricări sunt complet noi, şi încadrate în mult negru pe fundal, culoare care ar putea ajuta şi la prelungirea autonomiei în utilizare, întrucât ecranele OLED consumă mai puţină energie în acest fel.
Clipul de mai sus este realizat folosind software-ul instalat pe un Galaxy S9, deci cu siguranţă noul software va veni şi pe generaţiile deja lansate de telefoane, nu doar pe Galaxy S10, modelul pe care probabil că va debuta noul softare Samsung Experience.