Un nou brevet Apple sugerează că producătorul american, care rămâne destul de conservator atunci când vine vorba despre design-ul telefoanelor sale, se gândeşte totuşi către viitor. Chiar dacă Samsung şi alţi concurenţii de pe piaţa de smartphone-uri au început deja să lanseze dispozitive pliabile, se pare că Apple are în plan realizarea de telefoane care să fie înconjurate de ecran pe fiecare parte, într-o manieră similară cu modelul Mi MIX Alpha de la Xiaomi.
Brevetul înregistrat în Statele Unite cu numărul 20200057525 prezintă un iPhone descris drept un „dispozitiv electronic cu o carcasă din sticlă”. Acest lucru sugerează că telefonul, dacă ar fi vreodată produs în această manieră, va fi realizat exclusiv din sticlă, fără rama metalică care se regăseşte în prezent pe telefoanele companiei. Acest lucru ar fi un motiv în plus de îngrijorare pentru utilizatori, întrucât am avea de a face cu dispozitive mult mai fragile.
De altfel, nu vei putea nici să îl protejezi cu o husă, întrucât fiecare parte a telefonului pare să fie acoperită cu ecrane. Pe ecranul din faţă poţi observa interfaţa standard de iPhone, însă pe laterale pot fi poziţionate butoane virtuale pentru volum sau pentru controlul anumitor funcţii, cât şi posibilitatea de a poziţiona diverse widget-uri care să indice starea vremii, sau alte informaţii în timp real.
Toate aceste laterale pot fi tactile şi pot chiar să recunoască presiunea aplicată, ceva ce ultimele modele de iPhone nu mai fac, odată cu renunţarea la tehnologia 3D Touch. Interesantă este insă construcţia telefonului. Apple prezintă acest dispozitiv drept unul care să pară că este asamblat dintr-o singură bucată de sticlă, chiar dacă în realitate sunt folosite mai multe panouri. Compania doreşte însă să mascheze zonele în care panourile se întâlnesc.
Acest telefon pare să fie lipsit de orice tip de butoane fizice sau un port de încărcare, ceva ce nu este tocmai străin zvonurilor despre dispozitivele Apple. Conform informaţiilor neoficiale, producătorul american deja se pregăteşte intens pentru a livra primul său smartphone fără port-uri fizice. Acesta ar putea debuta cel mai probabil în toamna lui 2021, conform estimărilor din prezent.
Dacă publicul răspunde pozitiv la acel model, nu este greu de intuit că după alţi câţiva ani, Apple ar putea livra un telefon care este acoperit în întregime de ecrane, fără port-uri şi fără butoane fizice. Desigur, un brevet nu este însă o garanţie că Apple va livra cu adevărat un astfel de dispozitiv. Compania înregistrează multe astfel de brevete doar pentru a-şi asigura prioritate în piaţă în cazul în care se hotărăşte la un moment dat să livreze un astfel de produs.