iPhone X este cu siguranţă cel mai scump, aşa că Apple stă destul de bine din punct de vedere al profitului realizat. Însă cele mai promiţătoare rezultate, din punct de vedere al perspectivei de creştere pe termen lung, aparţin unei companii chineze aflată în plină ascensiune.
După vestea că Huawei a depăşit Apple, devenind al doilea mare producător smartphone din lume după numărul dispozitivelor vândute, acum este timpul să aflăm şi că aceeaşi companie şi-a mai adăugat la palmares o realizare care ar trebui să dea de gândit celor de la Apple – cele mai multe telefoane cu „breton” vândute în prima jumătate din 2018.
Nu trebuie să uităm că Apple a fost compania care a impus (mai mult cu forţa) moda telefoanelor cu ecran decupat la partea de sus, iPhone X trebuind să fie produsul revoluţionar pe care toată lumea să şi-l dorească. Numai că preţul piperat şi refuzul celor de Apple de a se dezice de eticheta unui brand exclusiv premium a lăsat producătorilor rivali o şansă de nerefuzat – aceea de a se impune la gama low-cost şi mid-range. Atât de bine s-au descurcat cei de la Huawei pe acest segment de piaţă, încât au reuşit să vândă în prima jumătate de an 25.4 milioane de handseturi cu „breton”, comparat cu 20.7 milioane unităţi livrate de Apple. Următorii clasaţi sunt tot producători asiatici: Oppo, Vivo şi Xiaomi.
Sigur, dintre cele 86.1 milioane telefoane cu ecran decupat la partea de sus vândute până la data de 30 iunie, cele livrate de Apple sunt probabil cele mai costisitoare, însă trebuie avut în vedere faptul că fiecare client satisfăcut de achiziţia făcută în prezent poate deveni un adept pe termen lung al brandului respectiv, mai ales dacă preţurile rămân la un nivel competitiv.
Ajuns al doilea producător de telefoane mobile din lume, Huawei raportează vânzări impresionante, de aproximativ 100 milioane unităţi. Astfel, unul din fiecare patru telefoane Huawei vândute în prima jumătate din 2018 este de tipul cu „breton”.