Apple anunţă data de lansare pentru seria iPhone 11. Când ajunge în România

30.08.2019
Apple anunţă data de lansare pentru seria iPhone 11. Când ajunge în România

Apple a trimis în mod oficial invitaţiile pentru evenimentul de prezentare dedicat noii generaţii de smartphone-uri iPhone 11. Data era deja cunoscută în mod neoficial, putând fi intuită chiar şi fără informaţii pe cale oficială sau neoficială, întrucât compania obişnuieşte să ţină acest eveniment în fiecare an în marţea din a doua săptămână din luna septembrie. Astfel, anul acesta, noile iPhone-uri vor fi anunţate în mod oficial pe 10 septembrie.

Locul unde are loc evenimentul a devenit de asemenea o tradiţie în ultimii câţiva ani. Acesta este amfiteatrul Steve Jobs din cadrul noului sediu Apple din Coupertino, pe care compania pare să îl folosească ori de câte ori prezintă noi iPhone-uri sau au ceva nou şi special de arătat public. Evenimentul are loc, ca de obicei, la ora 10:00 locală, adică ora 20:00 a României. În ciuda faptului că grafica de pe invitaţiile Apple oferă şi un mic indiciu despre anunţ, de data aceasta, totul este foarte „interpretabil”.

Logo-ul Apple este format din cinci bucăţi de sticlă colorată, probabil sugerând cele cinci noi culori pe care iPhone 11 în varianta standard le va folosi pentru carcasa exterioară. Totuşi mesajul „By innovation only” indică faptul că este vorba despre ceva mai mult decât simple culori noi. Stan Horaczek, redactor la PopSci, are o teorie interesantă despre semnificaţia elementelor grafice care formează logo-ul Apple în invitaţie.

Acesta spune că logo-ul ar putea semăna cu elementele din sticlă care formează o lentilă pentru cameră, modul în care sunt aşezate fiind similar cu cele dintr-un brevet Apple înregistrat în 2016, care sugera utilizarea unui senzor foto curbat. Cum ar putea fi folosit un astfel de senzor şi ce funcţionalităţi noi ar putea oferi, încă nu avem cum să intuim.

La capitolul anunţuri, avem de a face cu ceva cantitate cunoscută şi probabil câteva surprize. Ştim cu siguranţă că Apple va prezenta trei noi modele de iPhone: iPhone 11, iPhone 11 Pro şi iPhone 11 Pro Max. Nu suntem însă siguri 100% că acestea vor fi numele oficiale ale noilor telefoane, însă zvonuri din mai multe surse au sugerat că aşa va fi schimbată nomenclatura pentru acest an. iPhone 11 va fi urmaşul modelului iPhone XR, iPhone 11 Pro va fi modelul care înlocuieşte iPhone XS, în timp ce iPhone 11 Pro Max va înlocui iPhone XS Max.

Toate cele trei dispozitive ar putea fi livrate cu baterii mai mari, în timp ce modelele Pro ar putea primi suport pentru stylus-ul Apple Pencil. De asemenea, camerele foto vor fi complet noi, iPhone 11 primind o cameră cu zoom în plus, în timp ce iPhone 11 Pro şi Pro Max vor primi şi o cameră ultra-wide.

Tradiţional, în cadrul lansărilor de iPhone, Apple prezintă şi câteva noi produse „secundare”. Anul acesta am putea primi noua generaţie Apple Watch Series 5, care va păstra design-ul de anul trecut şi va aduce îmbunătăţiri minore. Alte zvonuri vorbesc despre o nouă tabletă iPad din gama inferioară, cât şi despre un MacBook nou, cu display de 16” şi tastatură îmbunătăţită.

Totuşi, sunt cam multe produse pentru un singur eveniment, Apple preferând să prezinte noi computere şi tablete în cadrul unui alt eveniment, care este organizat de obicei în luna octombrie, după lansarea în magazine a noilor iPhone-uri.

Chiar dacă data la care evenimentul de prezentare are loc este 10 septembrie, lansarea oficială nu va fi în aceeaşi zi. Apple obişnuieşte să pună telefoanele la pre-comandă vinerea de după eveniment, în acest caz pe 13 septembrie, în timp ce dispozitivele ajung în mâinile utilizatorilor şi în magazinele de specialitate abia o săptămână mai târziu. Astfel, lansarea iPhone 11 ar putea avea loc oficial pe 20 septembrie pentru ţările din primul val. Tradiţional, România a fost inclusă întotdeauna în valul al doilea, deci lansarea ar putea avea loc cu o săptămână după debutul în SUA, UK, Germania şi alte câteva ţări dezvoltate, pe 27 septembrie.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult