Apple câştigă un nou proces împotriva Samsung. Nouă smartphone-uri Galaxy interzise în America

20.01.2016
Apple câştigă un nou proces împotriva Samsung. Nouă smartphone-uri Galaxy interzise în America

Apple a câştigat încă un proces împotriva Samsung. Spre diferenţă de alte astfel de „altercaţii” legale pe care compania americană le-a îndreptat spre producătorului corean de electronice, aceasta nu urmărea plata unor daune pentru încălcarea brevetelor, ci interzicerea comercializării unor modele de smartphone-uri. Sistemul legal din Statele Unite a decis că Samsung a greşit într-adevăr, iar nouă modele de telefoane nu vor mai putea fi vândute pe teritoriul ţării.

Din păcate pentru Apple, această hotărâre judecătorească a venit prea târziu, Samsung putând comercializa aceste smartphone-uri timp de trei sau patru ani, timp în care deja au devenit modele irelevante. Probabil că multe dintre acestea nici nu mai sunt produse şi nici nu mai există pe rafturile magazinelor, deci Apple a câştigat o luptă care în final nu îi va aduce niciun beneficiu.

Începând de acum telefoanele din lista de mai jos nu pot fi vândute în America:

  • Samsung Admire
  • Galaxy Nexus
  • Galaxy Note
  • Galaxy Note II
  • Galaxy S II
  • Galaxy S II Epic 4G Touch
  • Galaxy S II Skyrocket
  • Galaxy S III
  • Samsung Stratosphere

De la apariţia acestor modele, Samsung a lansat nu mai puţin de trei noi generaţii de dispozitive. În cazul în care Galaxy S III sau S II încă se mai găsesc în magazine, preţurile lor ar fi oricum derizorii, iar Samsung n-ar avea prea mult de câştigat de pe urma lor. Desigur, această decizie nu afectează şi piaţa de dispozitive second-hand, cei care deţin astfel de smartphone-uri putând să le vândă mai departe fără probleme.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult