Apple, din nou sub atac: încă o țară vrea să impună USB-C drept standard pentru telefoane

29.06.2022
Apple, din nou sub atac: încă o țară vrea să impună USB-C drept standard pentru telefoane

Se pare că Apple nu va avea scăpare în perioada următoare, compania urmând să fie forțată de mai multe autorități din lume să renunțe la port-ul Lightning în favoarea USB-C. După Uniunea Europeană, care va cere în curând producătorilor de telefoane să includă acest port drept standard, și apoi SUA, care are planuri similare, și Brazilia începe să pornească o discuție similară la nivel local. Anatel, autoritatea care reglementează domeniul telecom din Brazilia, a lansat o discuție publică despre trecerea la USB-C pentru încărcarea telefoanelor vândute în țară.

Apple va trebui să adopte USB-C în curând, dacă mai multe țări din lume vor adopta acest port drept standard

Aceasta nu este prima dată când Brazilia încearcă să ia măsuri împotriva Apple, care a rămas probabil singura companie din lume care nu folosește un port standardizat pentru alimentarea telefoanelor. Atunci când Apple a decis să scoată din pachetul iPhone 12 încărcătorul și căștile, autoritățile din Brazilia au amendat compania în urma plângerilor din partea utilizatorilor, care au fost despăgubiți.

Anatel spune că avantajele adopției USB-C ar fi în primul rând reducerea deșeurilor rezultate din aruncarea accesoriilor, cât și o experiență de utilizare îmbunătățită pentru consumatori, care vor putea încărca dispozitivele mai ușor. Totuși, tot Anatel menționează că există și posibile părți negative, precum costuri ridicate pentru asigurarea că aceste noi reguli sunt implementate, cât și posibilitatea de a opri inovația, blocând posibilitatea dezvoltării altor standarde mai bune în viitor.

Decizia de a avea această discuție publică a venit pe baza reglementărilor la nivel internațional:

„Fiind conștienți de mișcările de acest gen din piața internațională, divizia tehnică Anatel a evaluat acest subiect și a prezentat o propunere cu o abordare similară pentru piața Braziliană”, au menționat oficialii Anatel pe blog-ul oficial.

Politicienii din Europa au spus că această lege nu va bloca inovația, întrucât vor fi apropiați companiilor care dezvoltă noi standarde, iar o echipă dedicată va urmări dezvoltarea acestora pentru a adapta legea pe parcurs la realitățile de la acel moment.

sursa: Anatel, via The Verge

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult